La 30 de ani de la lansare, „12 Monkeys” rămâne unul dintre cele mai neliniștitoare filme SF despre viitor

Au trecut 30 de ani de când Terry Gilliam lansa 12 Monkeys, un film science fiction care, privit astăzi, pare mai puțin o fantezie și mai mult o oglindă distorsionată a lumii moderne.

Lansat pe 29 decembrie 1995, filmul proiectează acțiunea până în jurul anului 2035, într-un viitor devastat de un virus care obligă omenirea să trăiască sub pământ.

Deși încă nu am ajuns cronologic în acel punct, experiența pandemiei COVID-19 a făcut ca premisa să pară mult mai apropiată decât părea la mijlocul anilor ’90.

Cu toate acestea, 12 Monkeys nu este un film despre pandemii în sens clasic. Nu încearcă să explice mecanismele răspândirii bolii sau să ofere un thriller epidemiologic, așa cum o face Contagion.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Filmul lui Gilliam este, mai degrabă, o meditație asupra dezorientării, asupra imposibilității de a înțelege pe deplin realitatea și asupra fragilității percepției umane într-o lume aflată permanent în criză.

Un viitor fragmentat și un erou captiv între lumi

Bruce Willis îl interpretează pe James Cole, un prizonier din anul 2035 trimis în trecut pentru a aduna informații despre originea virusului care a decimat planeta.

Sistemul de călătorie în timp este intenționat vag și imperfect, iar Gilliam evită explicațiile clare. Cole nu este trimis înapoi pentru a schimba trecutul, ci doar pentru a-l observa, o limitare care amplifică sentimentul de inutilitate și fatalism.

Statutul lui Cole ridică întrebări incomode. De ce este prizonier? Ce fel de societate a supraviețuit sub pământ și ce reguli aplică? Filmul nu oferă răspunsuri directe, iar lipsa acestora contribuie la atmosfera de incertitudine. Chiar și momentele-cheie ale călătoriilor în timp se petrec în afara ecranului, ca și cum spectatorului i s-ar refuza constant accesul la o imagine completă.

Ajuns din greșeală în 1990, Cole îi întâlnește pe Jeffrey Goines, un pacient instabil interpretat memorabil de Brad Pitt, și pe psihiatrul Kathryn Railly, jucată de Madeleine Stowe.

Relațiile dintre personaje se reconstruiesc în timp, pe măsură ce Cole sare între epoci, iar granița dintre realitate și nebunie devine tot mai neclară. Chiar și protagonistul începe să se îndoiască de propriile amintiri, iar ideea că totul ar putea fi o iluzie devine, paradoxal, reconfortantă.

De ce rămâne „12 Monkeys” relevant și astăzi

Una dintre marile forțe ale filmului este interpretarea lui Bruce Willis, diferită de rolurile sale clasice de erou de acțiune. James Cole este vulnerabil, speriat și adesea copleșit, iar această fragilitate dă greutate emoțională poveștii. Gilliam nu sugerează serios că protagonistul ar fi nebun, dar nici nu oferă certitudini, lăsând publicul prins între ipoteze contradictorii.

Stilul vizual al regizorului, cu decoruri aglomerate și un aer aproape grotesc, accentuează senzația de haos. Filmul evită expunerea excesivă și funcționează ca un colaj de indicii, zvonuri și frânturi de adevăr.

Privit din perspectiva prezentului, acest mod de a spune povestea amintește de felul în care informația circulă astăzi: fragmentată, confuză și adesea imposibil de verificat complet.