Istoria Intelligence-ului în România. De la sistemele lui Mihai Viteazul și Alexandru Ioan Cuza, la Serviciul Secret de Informații, Securitate și SRI

Intelligence-ul, în sensul de colectare, analiză și utilizare a informațiilor pentru protejarea intereselor statului, are o istorie îndelungată în România, cu rădăcini adânci în perioada medievală și continuând până în zilele noastre. De-a lungul secolelor, evoluția serviciilor de informații românești a fost marcată de nevoia de a proteja țara de diverse amenințări externe și interne, precum și de a asigura securitatea națională în fața unor pericole tot mai complexe. De la sistemele rudimentare ale lui Mihai Viteazul, la primele structuri moderne din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, și până la Serviciul Român de Informații (SRI) din perioada postcomunistă, intelligence-ul românesc a trecut prin numeroase etape de transformare, adaptându-se la schimbările din politica externă și internă a țării.

Sistemele de informații ale lui Mihai Viteazul și Alexandru Ioan Cuza

În perioada medievală, în special sub domnia lui Mihai Viteazul, România a fost martora unui sistem de informații eficient pentru vremea sa, deși multe detalii despre acest sistem rămân necunoscute.

Mihai Viteazul a reușit să-și asigure un avantaj strategic printr-un sistem de colectare și transmitere a informațiilor de la Poartă. Aceste informații proveneau de la diverși agenți, inclusiv de la Sigismund Bathory, Ieremia Movilă și Ion Zamoyski, șeful serviciilor secrete poloneze.

Astfel, domnitorul Munteniei putea să afle de aproape intențiile și mișcările adversarilor săi și să răspundă corespunzător, orientându-și politica externă în funcție de aceste informații cruciale.

Sorana de la Asia a trecut pe lângă moarte de două ori, în câteva minute. Un accident bizar i-a pus în pericol viața

Motivul pentru care Gabriela Prisăcariu nu a defilat la Bucharest Fashion Week. Reacția lui Dani Oțil, după marele eveniment

În perioada în care Mihai Viteazul a domnit, informațiile au ajuns să aibă o valoare semnificativă, iar succesul politicii externe a fost direct legat de volumul și acuratețea acestora.

După domnia sa, alți conducători precum Șerban Cantacuzino, Constantin Cantemir și Constantin Brâncoveanu au continuat să încurajeze utilizarea informațiilor pentru a-și consolida puterea și a proteja interesele țării.

Acest sistem de informații a fost esențial pentru stabilitatea politică și pentru securitatea națională în acea perioadă.

După Unirea Principatelor, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, România a experimentat dezvoltarea unor structuri instituționalizate de intelligence.

La 12/24 noiembrie 1859, Cuza a înființat Corpul de Stat Major General al Armatei, iar în cadrul acestuia a creat Secția a II-a, care avea responsabilitatea colectării și centralizării informațiilor relevante pentru operațiunile militare.

Aceasta a fost prima structură de informații militarizată a armatei române și a marcat începutul profesionalizării intelligence-ului românesc.

Transformarea sistemului informativ sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Sistemul informativ creat de Cuza avea deja toate componentele structurilor moderne de culegere, prelucrare și transmitere de informații.

Secția a II-a din cadrul Statului Major General era condusă de sublocotenenți precum Gheorghe Slăniceanu și Ștefan Fălcoianu și se ocupa cu întocmirea de lucrări statistice, culegerea datelor și informațiilor ce erau utile pentru operațiunile tactice și strategice.

De asemenea, Cuza a introdus mijloace moderne de comunicare, precum telegraful, care permitea transmiterea rapidă și secretizarea informațiilor, și poșta, care facilita circulația datelor pe teritoriul țării.

Un alt aspect esențial al sistemului informativ al lui Cuza a fost crearea unui cadru formal pentru analiza informațiilor.

În acest sens, domnitorul a fost ajutat de un secretar particular, inițial Victor Place, iar ulterior de ziaristul francez Balygot de Beyne, care a devenit șef de cabinet și coordonator al structurii de informații interne și externe.

Acesta a avut un rol important în organizarea și dezvoltarea sistemului informativ, păstrând legătura și cu soția domnitorului, Elena Cuza.

Acest sistem a fost fundamentat pe o combinație de agentură și tehnologie, iar informațiile erau colectate și centralizate pentru a sprijini deciziile politice și militare ale statului.

Astfel, sistemul informativ al lui Cuza a fost un precursor al serviciilor moderne de informații, fiind crucial în crearea unei Românii independente și afirmarea sa pe plan internațional, notează Adevărul.

Serviciul Secret de Informații din perioada interbelică și al Doilea Război Mondial

În perioada interbelică, serviciile de informații ale României au continuat să evolueze. La 1 mai 1925, a fost înființat „Serviciul Secret de Informații” sub conducerea lui Mihail Moruzov, un om cu o mare experiență în domeniul intelligence-ului.

Acesta a condus serviciul cu o mână de fier și a pus bazele unei structuri eficiente de colectare a informațiilor.

În perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial, România s-a aflat în mijlocul unui conflict geopolitic complex, iar Serviciul Secret de Informații a jucat un rol esențial în protejarea intereselor țării.

Cu toate acestea, Moruzov a intrat în conflict cu Ion Antonescu și, în 1940, a fost arestat de noul regim, fiind acuzat de trădare și implicare în jocuri politice dubioase. Deși a fost considerat un expert în domeniul său, acțiunile sale nu au reușit să oprească pierderile teritoriale semnificative ale României din acel an.

După prăbușirea regimului autoritar al regelui Carol al II-lea și ascensiunea lui Ion Antonescu la putere, Serviciul de Informații al Armatei a fost reorganizat.

La 9 octombrie 1939, a fost publicat un decret pentru organizarea Ministerului Apărării Naționale, care includea pentru prima dată titulatura de „Serviciu Special de Informații” (SSI).

Sub conducerea lui Eugen Cristescu, SSI-ul s-a concentrat pe combaterea amenințărilor interne și externe, inclusiv pe spionajul german, sovietic și maghiar.

În perioada 1943-1944, SSI a jucat un rol crucial în obținerea unor informații vitale pentru țară, inclusiv data raidului american asupra Ploieștiului din 1 august 1943.

După 23 august 1944, când România s-a alăturat Aliaților, SSI-ul a fost supus unor schimbări semnificative, iar Eugen Cristescu a fost arestat și condamnat la moarte în 1946.

Sub ocupația sovietică, serviciul a fost desființat și înlocuit cu o structură nouă – Direcția Generală a Securității Statului (DGSS) – care a funcționat sub controlul regimului comunist.

Evoluția Serviciilor de Informații în perioada comunistă

După 1947, sub regimul comunist, Serviciul de Informații a fost supus unui proces de sovietizare. DGSS a devenit „Ministerul Securității Statului” în 1952 și a fost reorganizat de mai multe ori pentru a se adapta la noile cerințe ale regimului.

În perioada 1960-1965, personalul Securității a fost epurat, iar în 1967 a fost înființat „Departamentul Securității Statului” (DSS), care a coordonat activitățile de securitate internă și externă.

După 1989, în contextul evenimentelor revoluționare și al destrămării regimului comunist, DSS-ul a fost desființat și înlocuit cu Serviciul Român de Informații (SRI), înființat oficial pe 26 martie 1990 prin decretul nr. 181.

35 de ani de la înființarea SRI – Serviciul Român de Informații

SRI-ul a fost structurat pe modelul serviciilor de informații din țările cu tradiție democratică, precum Statele Unite și Canada, și avea ca scop protejarea siguranței naționale a României în fața amenințărilor interne și externe.

”La data de 26 martie 1990, prin decretul nr. 181, a fost înfiinţat a Serviciului Român  de Informații – ca autoritate administrativă autonomă a statului român cu competenţă materială în interiorul ţării privind obţinerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor referitoare la ameninţările interne şi externe la adresa siguranţei naţionale iar la 29 iulie 1991 a fost emisă Legea nr. 51 care stabilea noile ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României şi sunt stabilite organele de stat care au atribuţii în acest domeniu: Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, precum şi structuri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Ministerului Justitiei.

Ion Iliescu, preşedintele de atunci al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi viitor preşedinte al ţării, referindu-se într-o declaraţie publică la noul serviciu, îl caracteriza astfel: ,,O instituţie modernă, care a fost structurată după analiza modelelor unor astfel de servicii din ţările cu tradiţie democratică: Statele Unite ale Americii, Canada şi principalele ţări europene.”, potrivit Intelligence Info.

Istoria intelligence-ului în România este una complexă, plină de transformări și adaptări la schimbările politice și geopolitice. De la sistemele de informații din perioada medievală până la structurile moderne de azi, serviciile de informații românești au jucat un rol esențial în protejarea securității naționale.

În ciuda schimbărilor dramatice din decursul istoriei, România a reușit să își construiască un sistem de informații care continuă să răspundă provocărilor contemporane.