Adevărul este că trăim într-o lume în care ritmul alert al vieții urbane lasă puțin loc pentru grijă față de sine. În acest sens, Andra Pandelescu, antrenor de fitness și consilier dezvoltare personală, a explicat pentru Playtech cum vede ea, din perspectiva meseriei pe care o practică, echilibrul perfect între minte și corp.
Concret, Andra Pandelescu îmbină expertiza în fitness cu o înțelegere aprofundată a psihologiei motivaționale, oferind celor cu care lucrează nu doar un program de exerciții, ci un întreg plan de transformare pe care l-am putea introduce în sfera holistică, dacă îmi permiteți.
A lucrat cu persoane din diverse domenii și cu obiective diferite, de la îmbunătățirea performanței sportive, până la creșterea stimei de sine sau gestionarea stresului. Filosofia Andrei pare, așadar, una destul de simplă: rezultatele de durată apar doar atunci când corpul și mintea conlucrează.
În acest interviu, pe care îl poți citi în rândurile de mai jos, am rugat-o să ne vorbească despre provocările și satisfacțiile meseriei sale, despre cum a reușit să își construiască un stil de lucru adaptat fiecărui client și despre importanța răbdării în procesul de schimbare, esențial, de altfel.
De asemenea, Andra ne-a împărtășit câteva dintre principiile și strategiile pe care le consideră de bază pentru a atinge un nivel optim de sănătate și echilibru în viața de zi cu zi.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/08/INTERVIU-Andra-Pandelescu-antrenor-de-fitness-si-consilier-dezvoltare-personala-1.jpg)
INTERVIU Andra Pandelescu, antrenor de fitness și consilier dezvoltare personală / Foto: arhivă personală Andra Pandelescu
Andra Pandelescu: Bună, Iulia! Îți mulțumesc pentru ocazia asta. Conceptul după care mă ghidez este acela potrivit căruia o viață sănătoasă începe de la modul în care gândurile îți definesc fiecare acțiune pe care o faci în viața ta. Fiecare rezultat pe care îl avem – sau nu îl avem – în viața noastră este din cauza și datorită acțiunilor și deciziilor noastre.
Alături de clienții mei, integrez partea de mindset cu mișcarea și astfel rezultă conceptul de neurofitness aliniat la dorințele și nevoile fiecăruia de a integra mișcarea în propria viață. Consider că doar copacii sunt făcuți să stea pe loc, iar noi, oamenii, trebuie să ne mișcăm în favoarea noastră.
Andra Pandelescu: Din punct de vedere al eticii profesionale, nu este recomandat să ofer sfaturi, însă, cum le menționez și clienților mei, prefer să ofer opinii personale bine fondate, atât prin studiile proprii, cât și experiența de viață, ce se cern prin filtrul propriu al fiecărei persoane. Apoi, fiecare alege cum este mai potrivit pentru sine.
Viața constă în alegeri care duc la rezultate pozitive sau negative, pe care ni le asumăm în totalitate și acționăm pe măsura lor.
Pentru mine funcționează stilul de viață minimalist și disciplinat. Fiecare zi din viață mi-o structurez astfel încât să am un echilibru între viața profesională și cea personală.
Andra Pandelescu: Sunt un om ca oricare altul, cu coloană vertebrală și proactiv din fire. Sunt orientată către a face bine, a susține activ comunitatea din care fac parte, cred în complementaritate și nu în competiție, pe principiul „mână de la mână facem zona mai bună și împreună suntem mai puternici”.
Meseria pe care am avut-o anterior a fost doar o abatere de la traseul inițial, care mi-a permis să acumulez cunoștințe, resurse și abilități ce îmi sunt necesare acum. Revenirea la traseul inițial a fost în acord cu valorile și dorințele mele, de a mă provoca singură, pentru că eu pot, tu poți, oricine poate reuși, dacă dorința e puternică.
Având o experiență în spate de team leader, trainer, la nivel de corporație, m-am gândit că aș putea să aduc un aport pe partea de sport și consiliere dezvoltare personală. Așa am dat startul la ideea de neurofitness în Galați.
Am ales varianta asta pentru că acordăm prea puțină atenție conexiunii trup-minte-emoție și am zis că merită riscul să vin cu altceva pe piață.
Andra Pandelescu: Diferă cu totul, asta datorită culturii, istoriei și, evident, sistemului economico-politic diferit față de cel din țara noastră. Acolo, mișcarea face parte în mod natural din viața de zi cu zi, nu se simte nimic forțat, așa cum se simte de multe ori la noi.
A fost o experiență bună ce m-a ajutat să văd perspectiva din mai multe unghiuri și tot acolo am înțeles că stilul de viață minimalist, simplu, e mai sănătos.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/08/INTERVIU-Andra-Pandelescu-antrenor-de-fitness-si-consilier-dezvoltare-personala-3.jpg)
INTERVIU Andra Pandelescu, antrenor de fitness și consilier dezvoltare personală / Foto: Alina Cristina
Andra Pandelescu: E o întrebare destul de complexă, dar voi încerca să simplific cât pot de mult. În primul rând, e bine să învățăm să respirăm ca să ne putem oxigena creierul eficient.
Mulți recunosc în prima ședință că nu știu să respire, iar eu le zic tot timpul că e perfect normal atunci când trăim într-un sistem ce ne forțează să fim cu totul pe repede-înainte, fapt ce ne deconectează de la acțiuni naturale ale corpului.
În neurofitness suntem atenți la ce gândim, de ce gândim ceea ce gândim și care ne sunt gândurile care ne determină acțiunile.
În al doilea rând, suntem învățați să punem foarte multă presiune pe noi, ceea ce ne duce de multe ori într-un colaps fizic și psihic.
Ar fi mai ușor dacă am mai delega din atribuții unor persoane de încredere sau pur și simplu am folosi diverse tehnici ce ne ajută să ne structurăm ziua eficient, fără să simțim la final de zi că am rămas fără pic de energie.
Și în ultimul rând, să nu mai luăm totul personal și să avem încredere totală în forțele proprii și intuiție.
Andra Pandelescu: Da, experiența din Diaspora, pentru multă lume, este o școală a viețiidestul de dură, care te scoate din zona de confort. Clima neprietenoasă pentru mine, mâncarea, lipsa vieții sociale și multe altele.
Îmi asum ce spun, dar la cum merg lucrurile în lumea asta, noi, în România, suntem fericiți, dar nu avem habar de asta, noi încă mai avem mâncare sănătoasă, încă mai avem căldura sufletească și evident o țară frumoasă, așa cum este ea, pentru că e a noastră, până la urmă.
Andra Pandelescu: Având o experiență de leadership în spate, eu am convingerea că nu există oameni dificili, ci doar situații pe care trebuie să știi cum să le abordezi și să găsești soluții, pentru că fiecare om e unic.
Cât despre jobul actual, nu am parte de clienți dificili, chiar toată lumea vine de fiecare dată cu entuziasm, știm să glumim, să purtăm conversații serioase și constructive.
Andra Pandelescu: Multă răbdare, structură și zero așteptări (n.r. „râde”). Este ceea ce este, îți asumi orice situație când pornești la drumul ăsta, fără să te victimizezi.
Andra Pandelescu: Categoric, oricine poate orice își pune în minte. E necesară determinarea, curajul și evident asumarea oricărei alegeri, doar suntem suma tuturor alegerilor, în final.
Pe tot parcursul meu profesional, am învățat și reținut două lucruri: acolo unde majoritatea spune că nu e posibil, de fapt e posibil; când ți se închide o ușă, oprește-te, respiră și observă, e foarte posibil să găsești o fereastră, alege să o vezi și fă din asta o oportunitate.
Andra Pandelescu: Cel mai bun exemplu de succes a tuturor celor cu care lucrez este că au înțeles ideea „ești unicul tău stâlp în viață și dacă vrei să le fie bine celor din jurul tău, mai întâi te prioritizezi pe tine, tu contezi înaintea tuturor. Te menții sănătos, optimist și armonios, iar mediul din jurul tău se va adapta ca atare”.
Dacă ne schimbăm perspectiva și acordăm 1% zilnic unui obicei nou, sănătos și constructiv, e deja cel mai mare succes personal.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/08/INTERVIU-Andra-Pandelescu-antrenor-de-fitness-si-consilier-dezvoltare-personala-4-e1755090470204.jpg)
INTERVIU Andra Pandelescu, antrenor de fitness și consilier dezvoltare personală / Foto: Daniel Vasioi
Andra Pandelescu: Ei bine, aici e zona crepusculară pentru mine (n.r. „râde”). Într-o lume în care suntem permanent conectați online, ca și acum când citim aceste rânduri, eu invit lumea către conexiunea socială în mediul real.
Adică, în loc să vă chinuiți cu aplicații și motivație medie, mai bine ați opta să colaborați cu un antrenor personal în mod real, pentru că la fața locului vă poate corecta postura, execuția imediat, în scopul prevenirii accidentărilor. Oriunde, pe domeniul ăsta, consider că sunt suficiente săli de fitness și antrenori personali.
Cel mai important aspect este următorul: o calitate a vieții înseamnă o investiție în tine ca ființă, prin urmare, în loc de shopping compulsiv, încurajez lumea să investească într-un abonament la o sală de fitness și colaborarea cu un antrenor personal.
Acum, cât nu ne ia AI-ul locul de tot, pentru că după aia vom plânge după conexiunea umană.
Totul este documentat și măsurat la milimetru, iar frica unor persoane este aceea de a nu se încadra în tiparele menționate de aplicație, statistici, specialiști.
Corpul uman este unic și ar trebui să te raportezi la modul în care tu te simți bine, nu după cum ghidează anumite aplicații. Ca să închei ideea, cea mai bună aplicație este omul, totodată un ceas inteligent care îți monitorizează activitatea este binevenit.
Andra Pandelescu: Am fost tot timpul o „puștoaică” și am avut de învățat câte ceva de la fiecare om în parte. În fiecare etapă a vieții am avut câte un mentor alături și caut tot timpul să am oamenii potriviți lângă mine.
„Personalitățile” sunt oameni ca și noi, doar că ei știu să fructifice oportunitățile, sunt niște curajoși care știu să-și exprime frumos punctele de vedere sub o formă sau alta. Nu avem nevoie de o etichetă ca să lăsăm un impact bun în urmă. Fii om, fii bun, fă bine!
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/08/INTERVIU-Andra-Pandelescu-antrenor-de-fitness-si-consilier-dezvoltare-personala-5.jpg)
INTERVIU Andra Pandelescu, antrenor de fitness și consilier dezvoltare personală / Foto: arhivă personală Andra Pandelescu