28 iul. 2025 | 08:00

Inteligența artificială a găsit o soluție ecologică pentru extracția de litiu pentru baterii. Cum a ajutat AI-ul inginerii

ȘTIINȚĂ
Share
Inteligența artificială a găsit o soluție ecologică pentru extracția de litiu pentru baterii. Cum a ajutat AI-ul inginerii

Producția bateriilor pentru mașini electrice a fost mereu criticată pentru amprenta mare de carbon, în special din cauza procesului de extracție a litiului. Acest element rămâne, în 2025, un material esențial pentru majoritatea tipurilor de acumulatori. Chiar dacă au apărut alternative precum bateriile sodiu-ion, acestea nu au încă densitatea energetică necesară pentru a înlocui litiul la scară largă. În acest context, echipa de ingineri de la Universitatea UConn din SUA a reușit să dezvolte o metodă inovatoare, bazată pe inteligență artificială și modele matematice, care reduce cu peste 50% emisiile de CO2 generate de extracția acestui mineral.

Cum a schimbat AI-ul modul de exploatare a resurselor de litiu

Noua metodă vizează extracția litiului din apele geotermale bogate în săruri, cum sunt cele de la lacul Salton din California. Aceste rezerve, aflate în foste zone vulcanice, conțin concentrații semnificative de litiu, dar procesul de separare a metalului este în mod tradițional foarte costisitor din punct de vedere energetic.

Cercetătorii conduși de profesoara Burcu Beykal au folosit AI-ul pentru a identifica soluții tehnice prin care energia naturală a apei să fie utilizată dublu: mai întâi pentru a produce electricitate prin turbine geotermale, apoi pentru a alimenta procesele de separare a litiului. În a doua etapă, apa trece printr-un amestec cu nanomateriale, sugerate de algoritmi de inteligență artificială, care fac extracția mai eficientă. După separarea litiului, apa este reintrodusă în pământ, păstrând echilibrul ecologic și reducând consumul de resurse.

Această abordare integrată permite exploatarea resurselor fără emisii suplimentare semnificative de carbon, pentru că procesul se autosusține energetic folosind resursa geotermală.

Impactul pe termen lung al acestei descoperiri

Prin aplicarea noii metode, amprenta de carbon a bateriilor produse cu litiu extras astfel ar putea scădea la jumătate. Dacă până acum o baterie de mașină electrică însemna 5,5 tone de CO2 în faza de producție, cu noul proces se poate ajunge la circa 2,75 tone.

Pe lângă avantajele ecologice, metoda este și competitivă economic, ceea ce ar putea încuraja producția locală de litiu în SUA și Europa. Datele actuale arată că 61,8% din rezervele cunoscute de litiu se află în ape subterane, iar această tehnologie ar putea transforma aceste rezerve, greu accesibile până acum, în surse viabile și curate.

Dacă modelul se confirmă la scară industrială, fabricanții de mașini electrice vor putea reduce perioada necesară pentru ca vehiculele lor să devină mai prietenoase cu mediul decât cele cu motoare termice. Astfel, tranziția către mobilitatea electrică ar putea fi accelerată.