Înmormântarea Regelui Charles, pregătită de când a preluat tronul. Ce detalii conţine ”Menai Bridge”
Casa regală britanică este cunoscută pentru rigoarea sa, iar protocolul impune ca marile evenimente, inclusiv funeraliile monarhilor, să fie organizate până la cele mai mici detalii. De aceea, înmormântarea Regelui Charles al III-lea a fost planificată încă din momentul în care acesta a urcat pe tron.
Operațiunea Menai Bridge: cum arată planul funeraliilor Regelui Charles al III-lea
Când Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață, protocolul denumit ”Operation London Bridge” a fost activat, iar trecerea la o nouă domnie s-a realizat conform unui plan bine stabilit. La fel se va întâmpla și în cazul Regelui Charles, înmormântarea sa purtând numele de cod ”Operation Menai Bridge”.
Acest nume face referire la primul pod suspendat de fier din lume, aflat în Anglesey, Țara Galilor, simbolizând trecerea de la o epocă regală la alta.
Pregătirile pentru acest eveniment au fost inițiate încă din 2022, când Charles a devenit rege, iar recent, ele au fost actualizate pe fondul diagnosticului său de cancer. Deși nu există un pericol iminent, familia regală se asigură că totul este pus la punct, fără ca aceste pregătiri să fie influențate direct de starea de sănătate a monarhului.
Succesiunea la tron și protocolul de urmat
La decesul lui Charles, fiul său cel mare, Prințul William, va deveni automat noul rege al Marii Britanii. Soția acestuia, Kate Middleton, va primi titlul de regină consoartă, deși este posibil să fie numită simplu ”Regina”, așa cum s-a întâmplat și în cazul Camillei.
Secretarul privat al regelui va informa mai întâi familia regală, prim-ministrul, secretarul de cabinet și alți oficiali importanți. Ulterior, Casa Regală va emite o notificare oficială, iar comunicarea cu publicul și presa va fi rapidă datorită mesajelor pregătite din timp.
Ceremonia de înmormântare și locul de veci al Regelui Charles
După anunțul oficial, drapelurile vor fi coborâte în bernă, iar prim-ministrul va susține o declarație. Ministerul Apărării va organiza un moment de reculegere național și un salut militar.
Noul suveran, William, va adresa un mesaj poporului britanic, într-un discurs asemănător cu cel pe care Charles l-a rostit după moartea mamei sale.
Trupul neînsuflețit al regelui va fi depus inițial în Sala Tronului de la Palatul Buckingham, urmând ca mai apoi să fie mutat la Westminster Hall pentru ca publicul să-i poată aduce un ultim omagiu.
Ulterior, Charles va fi înmormântat în Capela Memorială Regele George al VI-lea de la Castelul Windsor, alături de părinții săi. Deși aceste planuri sunt stabilite în detaliu, există speranța ca ele să nu fie activate prea curând.
Cancerul poate fi gestionat, iar tratamentele avansate ale zilelor noastre oferă șansa unei lupte prelungite. Cu toate acestea, în data de 27 martie 2025, suveranul a fost internat din nou, acuzând efecte secundare ale tratamentului.