Influencerii digitali care nu există: Despre noua industrie a iluziilor, alimentată de inteligența artificială

În ultimii ani, rețelele sociale au devenit nu doar o oglindă a lumii moderne, ci și o vitrină în care realitatea este tot mai negociabilă.

O fotografie poate fi corectată, o voce poate fi sintetizată, un chip poate fi inventat. În acest context, apariția „influencerilor digitali”, persoane complet generate de computer, fără existență fizică, nu mai pare un experiment de laborator, ci o ramură profitabilă a industriei de divertisment și marketing.

Ceea ce în urmă cu un deceniu părea un artificiu pentru campanii SF este astăzi o afacere de milioane. Personaje precum Lil Miquela, Shudu Gram, Imma sau Noonoouri au milioane de urmăritori, colaborează cu branduri globale și apar în reviste de modă alături de modele reale. Numai că, spre deosebire de acestea, ele nu dorm, nu îmbătrânesc, nu greșesc și nu cer onorarii.

Fenomenul ridică întrebări profunde: ce mai înseamnă autenticitatea în era digitală? Poate o entitate artificială să influențeze comportamente umane, gusturi și opinii? Și, mai ales, ce se întâmplă atunci când oamenii reali ajung să se compare, sau chiar să fie înlocuiți, cu idealuri generate de algoritmi?

Cum au apărut influencerii virtuali, de fapt

Rădăcinile acestui fenomen se află în convergența dintre grafică 3D, inteligență artificială și publicitate digitală. Primele încercări datează din jurul anului 2016, când compania americană Brud a creat-o pe Lil Miquela Sousa, o tânără cu trăsături latine, prezentată ca muziciană și fashion icon.

Miquela a fost introdusă gradual pe Instagram, fără anunțuri spectaculoase. A început să posteze fotografii „din viața de zi cu zi”, să vorbească despre drepturile minorităților și să-și construiască un brand personal.

Curând, a depășit un milion de urmăritori și a fost invitată să colaboreze cu Prada, Calvin Klein și Samsung. În 2018, o campanie în care apărea sărutându-se cu modelul Bella Hadid a stârnit atât admirație, cât și indignare.

Modelul s-a răspândit rapid. În 2017, fotograful britanic Cameron-James Wilson a creat-o pe Shudu Gram, o „supermodelă” de culoare generată în 3D.

Publicul, neștiind inițial că este virtuală, a interpretat imaginile drept reale. Când s-a aflat adevărul, discuțiile s-au mutat de la fascinație la etică: un artist alb crease un model digital negru, profitând de estetica africană fără a oferi reprezentare reală.

În Asia, fenomenul a luat o altă turnură. În Japonia, Imma, o tânără virtuală cu păr roz și chip androgin, a devenit imaginea brandurilor IKEA și Puma.

În Coreea de Sud, personajul Rozy Oh a câștigat peste 1 milion de dolari în contracte publicitare, apărând în campanii pentru Lotte, Renault și Calvin Klein.

Toți acești „oameni digitali” au ceva în comun: sunt creați pentru a fi perfecți, dar suficient de „umanizați” pentru a părea accesibili. Ei nu obosesc, nu îmbătrânesc și nu au opinii care ar putea stârni scandaluri.

De ce brandurile preferă ființele virtuale

Dincolo de fascinația vizuală, motivația economică este evidentă. Într-o piață saturată, unde influencerii umani pot fi imprevizibili sau pot deteriora imaginea unui brand prin comportamente controversate, o entitate virtuală oferă control total.

Brandurile pot programa fiecare postare, fiecare expresie facială, fiecare cuvânt. Riscul de „cancel culture” dispare. În plus, o singură echipă de graficieni și specialiști AI poate gestiona o „personalitate” digitală disponibilă 24/7, în orice limbă și orice fus orar.

Conform unui raport publicat în 2024 de Influencer Marketing Hub, campaniile cu influenceri virtuali au crescut cu peste 300% între 2020 și 2024. Estimările arată că până în 2030, piața globală a acestor personaje ar putea depăși 15 miliarde de dolari.

Companii precum MetaHuman (Epic Games), Soul Machines sau Synthesia oferă deja instrumente comerciale pentru crearea de avataruri hiperrealiste. Unele sunt controlate de AI conversațional, altele de operatori umani.

Pentru publicitari, avantajul este clar: un influencer virtual poate fi proiectat să corespundă exact valorilor unei campanii, inclusiv rasă, vârstă, gen, orientare, atitudine.

Într-o lume în care imaginea contează mai mult decât substanța, aceste entități devin vehicule perfecte pentru marketingul emoțional.

Autenticitatea ca spectacol. Când realul devine negociabil

Odată cu această schimbare, noțiunea de „autenticitate”, considerată esențială în influența social media — devine o iluzie regizată.

Dacă un influencer real își construiește credibilitatea prin vulnerabilitate, transparență și experiență personală, avatarul digital simulează aceleași trăsături fără să le trăiască.

Lil Miquela „vorbește” despre anxietate, iubire, activism și carieră, dar nu simte nimic din toate acestea. Ea este, de fapt, un scenariu scris de o echipă de creatori care testează reacțiile publicului. Emoția devine conținut programabil.

Într-un sens filosofic, această transformare amintește de Jean Baudrillard și teoria „simulacrului”: într-o cultură saturată de imagini, diferența dintre real și artificial dispare. Nu mai consumăm realitatea, ci reprezentările ei.

De fapt, mulți urmăritori știu că influencerii virtuali nu există, dar continuă să-i aprecieze pentru estetica lor și pentru „povestea” pe care o transmit. Într-un mediu dominat de filtre, deepfake-uri și narațiuni artificiale, granița dintre realitate și ficțiune a devenit irelevantă.

Când algoritmii devin idoli. Impactul psihologic și social

Efectele psihologice ale acestei tendințe sunt abia la începutul înțelegerii. Studiile realizate în 2023 de Universitatea din Amsterdam arată că o parte dintre utilizatori dezvoltă atașamente parasociale față de influenceri virtuali, similare celor resimțite pentru vedetele reale.

Acești „idoli digitali” oferă iluzia unei relații fără riscuri: nu resping, nu răspund agresiv, nu îmbătrânesc. Pentru tineri, mai ales pentru generația crescută online, această relație devine un substitut emoțional.

Mai grav este faptul că influencerii virtuali consolidează standarde estetice imposibile. Fiecare trăsătură este calculată matematic pentru a fi „atractivă”, iar fiecare imagine este fără defect. Într-o lume deja afectată de anxietatea corporală și de presiunea perfecțiunii vizuale, apariția acestor modele inumane accentuează criza identității.

De asemenea, aceste entități pot fi folosite pentru propagandă sau manipulare subtilă. Un avatar „plăcut” și „neutru” poate transmite mesaje comerciale sau politice fără a stârni rezistență emoțională. În 2024, o investigație realizată de Reuters Institute a arătat că unele conturi de influenceri virtuali din Asia Centrală au fost utilizate pentru campanii de dezinformare proguvernamentală.

Economie și muncă, înlocuirea oamenilor reali

Un alt efect colateral este impactul asupra industriilor creative. Modele, actori, prezentatori, chiar jurnaliști pot fi înlocuiți treptat de versiuni digitale controlate de AI.

Deja companii ca DeepAgency (Olanda) oferă servicii complete de „modeling virtual”, unde clientul poate alege orice combinație de trăsături umane fără a angaja persoane reale. În 2025, platforma Fable Studio a anunțat proiectul Showrunner AI, capabil să creeze seriale animate cu personaje complet sintetice și dialoguri generate automat.

Această tendință ridică întrebări etice: cine deține drepturile asupra imaginii unui avatar? Ce se întâmplă dacă un influencer virtual este construit după chipul unei persoane reale fără consimțământ? Iar dacă un algoritm generează conținut original, cine este autorul?

În plus, există riscul ca industria publicitară să devină și mai concentrată, controlată de câteva companii de tehnologie capabile să producă și să administreze aceste entități. În loc să democratizeze exprimarea, tehnologia poate conduce la centralizarea imaginației.

Estetica perfecțiunii sau când frumosul devine steril

Paradoxal, în căutarea perfecțiunii, influencerii virtuali devin previzibili. Fiecare dintre ei pare o combinație între minimalismul estetic al brandurilor globale și diversitatea atent calculată a pieței.

Frumusețea lor e standardizată: piele impecabilă, simetrie geometrică, expresii temperate. Este o estetică fără spontaneitate, menită să nu ofenseze și să atragă universal. În spatele acestei neutralități se ascunde, însă, o uniformizare culturală periculoasă.

Într-o lume unde algoritmii decid ce e atrăgător, gustul individual devine un parametru statistic. Creativitatea e înlocuită de optimizare.

Care este direcția următoare? AI generativ și influenceri autonomi

Dacă până acum influencerii virtuali erau controlați de echipe umane, următorul pas este autonomia. Cu ajutorul AI generative (precum GPT-5 sau Claude 3), aceste entități pot deja să scrie texte, să răspundă la comentarii și să genereze imagini în timp real.

În curând, un influencer virtual ar putea negocia singur contracte, adapta conținutul pentru diverse culturi și vorbi în zeci de limbi. În 2025, startup-ul american Futureverse a anunțat lansarea primului „creator autonom” capabil să mențină activ un cont de TikTok fără intervenție umană.

Aceasta marchează o etapă nouă: apariția ecosistemelor de personalități AI, unde fiecare avatar este o marcă în sine. Publicul nu mai urmează oameni, ci branduri algoritmice.

România și spațiul european: între reglementare și experiment

În România, fenomenul este încă la început, dar agențiile de publicitate urmăresc atent modelul global. În 2024, o companie locală de marketing digital a lansat primul „influencer virtual românesc” — AVA, o creatoare de conținut dedicată campaniilor de sustenabilitate.

Uniunea Europeană a început deja să discute posibile norme privind transparența identității digitale. Conform propunerilor pentru AI Act, conținutul generat de entități non-umane ar trebui etichetat clar, pentru ca utilizatorii să știe când interacționează cu un sistem automatizat.

Totuși, legislația nu poate ține pasul cu inovația. Într-un mediu globalizat, influencerii virtuali pot fi lansați din orice colț al lumii, iar reglementarea locală devine aproape imposibilă.

O lume sedusă de propria ficțiune

Fenomenul influencerilor virtuali nu este doar o curiozitate tehnologică, ci un simptom al unei transformări mai profunde: trecerea de la realitate la reprezentare ca normă culturală.

Trăim într-o epocă în care adevărul e negociabil, iar emoția poate fi simulată cu fidelitate. O generație întreagă își formează gusturile, valorile și aspirațiile prin interacțiunea cu entități care nu au trup, gânduri sau conștiință.

Dacă în trecut mass-media crea iluzii pentru divertisment, astăzi algoritmii creează iluzii pentru profit. În spatele zâmbetelor digitale și al mesajelor „inspiraționale” se ascunde o industrie rece, care transformă conexiunea umană într-un produs programabil.

Viitorul nu va fi neapărat dominat de mașini care ne cuceresc, ci de imagini care ne conving că ele sunt mai reale decât noi.