În timp ce canicula ajunge să bage oamenii în spital, aparatele de aer condiționat nu reprezintă o soluție pentru mulți. Care este explicația

Europa se confruntă din ce în ce mai des cu veri sufocante, în care temperaturile nu mai scad nici pe timpul nopții, iar valurile de căldură ating niveluri record. În ciuda acestor realități climatice tot mai dure, aparatele de aer condiționat continuă să fie o raritate în locuințele europenilor. În multe țări, mai puțin de 10% dintre gospodării beneficiază de răcire artificială, deși temperaturile ajung frecvent la valori periculoase pentru sănătate.

Disconfortul termic constant, în special în orașele aglomerate, a devenit o problemă de sănătate publică. În lipsa unei infrastructuri de răcire eficiente, mulți oameni recurg la soluții improvizate precum ventilatoare, pungi cu gheață sau dușuri reci, care însă nu sunt sustenabile pe termen lung. Iar în condițiile în care valurile de căldură devin mai frecvente și mai severe din cauza schimbărilor climatice, problema capătă un caracter structural.

De ce Europa nu a adoptat aerul condiționat la scară largă

Explicațiile sunt multiple și țin atât de istorie, cât și de economie, arhitectură și politici publice. În primul rând, multe țări europene, în special cele nordice și vestice, nu au avut în trecut nevoie de răcire artificială. În Regatul Unit, Germania sau Țările de Jos, veriile au fost tradițional blânde, iar casele au fost construite mai degrabă pentru a păstra căldura decât pentru a o respinge.

Astfel, răcirea aerului nu a devenit o prioritate, iar aerul condiționat a fost perceput ca un lux, nu o necesitate. Iar acolo unde ar fi nevoie de climatizare în prezent, intervențiile sunt adesea costisitoare și complicate. Multe locuințe europene sunt vechi, unele chiar din secolul XIX, iar instalarea unui sistem central de răcire implică renovări majore și cheltuieli semnificative. Mai mult, în unele zone istorice sau protejate, autoritățile refuză instalarea unităților externe de AC din motive estetice sau de conservare arhitecturală.

Pe lângă aceste obstacole tehnice, există și un factor economic important. Costurile energiei în Europa sunt mai mari decât în Statele Unite, iar veniturile medii sunt adesea mai mici. După criza energetică declanșată de invazia Rusiei în Ucraina, prețurile la electricitate au crescut accentuat, chiar dacă au început să se stabilizeze recent. Pentru multe familii europene, utilizarea intensivă a unui aparat de aer condiționat este pur și simplu inaccesibilă.

Răcire cu prețul planetei sau căutarea unor alternative sustenabile

Chiar dacă mentalitatea începe să se schimbe, iar cererea pentru sisteme de răcire este în creștere, Europa se confruntă cu o dilemă de fond: cum să asigure confortul termic fără a compromite obiectivele climatice. Aerul condiționat este, în esență, un mare consumator de energie, iar energia provine încă în mare parte din surse fosile. Astfel, folosirea intensivă a AC-ului poate duce la emisii suplimentare de gaze cu efect de seră, care agravează încălzirea globală – un cerc vicios dificil de întrerupt.

Un alt efect colateral este supraîncălzirea urbană. Unitățile de aer condiționat eliberează căldura extrasă în exterior, crescând temperatura ambientală cu până la 4°C în unele orașe dense, cum ar fi Parisul. Iar într-un context în care Europa vrea să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050, o explozie a numărului de instalații AC ar putea pune în pericol aceste angajamente.

De aceea, unele țări impun restricții clare: în Spania, spre exemplu, AC-ul din spațiile publice nu trebuie setat sub 27°C. Pe de altă parte, apare tot mai clar nevoia de soluții alternative: ventilare pasivă, umbrire naturală, izolație eficientă, acoperișuri verzi sau sisteme de răcire cu consum redus de energie. Clădirile viitorului în Europa nu mai pot fi proiectate doar pentru ierni reci, ci și pentru veri toride.

Chiar dacă numărul de aparate de aer condiționat din Uniunea Europeană ar putea depăși 275 de milioane până în 2050, tranziția trebuie să fie făcută cu prudență. Este esențial ca noile sisteme să fie cât mai eficiente energetic, iar politicile publice să încurajeze inovația și adaptarea fără a sacrifica sustenabilitatea.