02 apr. 2025 | 13:05

Imaginile dezastrului din Grecia. Inundaţiile anulează concediile a zeci de mii de europeni, oraşele sunt pline de noroi

Social
Share
Imaginile dezastrului din Grecia. Inundaţiile anulează concediile a zeci de mii de europeni, oraşele sunt pline de noroi
Foto: Profimedia

Mai multe insule din Marea Egee au fost afectate de o furtună puternică în ultimele zile. Ploile torențiale au provocat inundații severe, iar imagini surprinse cu o dronă arată cum străzile din Paros, una dintre insulele ciclade ale Greciei, au fost inundate. Paros se află alături de insule celebre precum Santorini și Mykonos. Imaginile din capitala Naousa arată vehicule avariate și autorități care curăță noroiul lăsat de ape, conform raportărilor BBC.

În urma condițiilor meteorologice extreme, școlile din zonă au fost închise luni, iar autoritățile au recomandat locuitorilor să evite deplasările. Se preconizează că vor urma noi ploi abundente în această săptămână, conform presei locale.

Deastru în urma inundațiilor din Grecia

Primarul din Paros, Costas Bizas, a declarat că un curs de apă a ieșit din matcă în satul de pescari Naousa, provocând inundații care au afectat magazine, locuințe și au luat 40 de vehicule.

Regiunile din Grecia cele mai expuse includ:

  • Insulele Samos, Ikaria și Chios, unde vremea severă va persista până marți seară;
  • Zonele Attica, Tesalia și Evia, unde se așteaptă ploi torențiale;
  • Arhipelagul Dodecanez, care va fi afectat de furtuni violente de marți dimineața până miercuri dimineața;
  • Vestul și sudul insulei Creta, unde se prognozează precipitații extreme și vânturi puternice.
inundatii, grecia

foto: Profimedia

În urma acestei situații, Agenția pentru Protecția Civilă a recomandat locuitorilor din Paros și Mykonos să rămână în siguranță în interiorul locuințelor lor.

Paros, o bijuterie a Mării Egee, atrage anual mii de turiști români și nu numai, datorită plajelor sale impresionante, apelor limpezi și atmosferei tradiționale grecești. Stațiunea Naoussa, grav afectată de inundații recente, este renumită pentru peisajele sale fermecătoare și portul vibrant, unde restaurantele oferă preparate din pește și fructe de mare proaspete. Acum, însă, localnicii și vizitatorii se confruntă cu efectele unui dezastru natural, care a transformat acest loc de vis într-un peisaj devastat.

Autoritățile recomandă celor care planificau o vacanță în Paros să urmărească prognozele meteo și să evite călătoriile până la restabilirea ordinii. Cu toate acestea, grecii sunt cunoscuți pentru spiritul lor de reziliență, iar autoritățile locale lucrează intens pentru a reda insulei frumusețea și farmecul de altădată.