26 iul. 2025 | 18:49

Ilona Brezoianu se pregătește să devină mamă: „Am emoții mari la fiecare control”. Dezvăluiri în premieră despre numele bebelușului VIDEO EXCLUSIV

VIDEO EXCLUSIV PLAYTECH
Share

2025 e un an special pentru Ilona Brezoianu. În iunie a implinit 35 de ani de viață, iar spre finele său va deveni pentru prima dată mămică. Îndrăgita actriță, dar deopotrivă și vedetă de televiziune, a anunțat, în luna mai, în stilul originar ce o caracterizează, că va fi mamă. Playtech.ro a stat de vorbă cu Ilona, prezentă la lansarea sezonului al nouălea din „Insula Iubirii”, despre schimbările din viața sa.

„Eu și Andrei avem nasurile mari și o să facem un copil tot cu nasu` mare. Până una alta e foarte drăguț și noi suntem mega fericiți! V-am pus și o poză cu el ca să mă credeți pe cuvânt”, a scris Ilona Brezoianu pe rețelele sociale.

Program redus și planuri amânate

Ea a spus că agenda zilnică e una care a suferit modificări.

„Deocamdată fiind în perioada asta mai delicată, munca mea e ușor mai scurtă ca de obicei. Adică merg doar la televiziune, fiindcă am terminat stagiunea și nu mai joc momentan. În momentul ăsta, tot ce fac e să merg la Neața, în fiecare duminică, de la ora 9.00 la 13.00!”, precizează ea.

Ilona Brezoianu mai spune că a terminat de repetat și la un alt proiect, care însă nu va fi pus în scenă „decât ce voi naște, la ceva timp după!”.

Va avea un băiat, dar numele nu e stabilit

Cât despre urmașul familiei Ilonei și a lui Andrei, cei care și-au unit destinele în luna iulie a anului trecut, acesta va fi „băiat”.

„Va fi un băiat! Asta știm sigur. Dacă va dori să fie actor sau vedetă de televiziune, asta rămâne de văzut. Dacă își va dori o carieră în domeniul ăsta, l-aș încuraja, de cenu?!”, mai spune pentru playtech.ro fericita mămică.

Care adaugă că nu s-au gândit la niciun nume, „fiind suficient timp să se gândească” la această chestiune.

„Mă voi baza pe o inspirație de moment, poate chiar pe o revelație, de ce nu? Sper că o să-mi apară ceva și voi exclama ceva de genul Da, asta!”.

Fană „Insula Iubirii” și deschisă la provocări

În altă ordine de idei, se declară un fan al emisiunii „Insula Iubirii”.

„Îmi place emisiunea și mă uit cu drag la ea. Dar nu mă văd în postura de ispită, de ispită nebună! În schimb, abia aștept să înceapă și să văd ce se întâmplă”, sună convingerea sa pe acest subiect.

Cât privește cariera sa teatrală, Ilona Brezoianu spune că nu-și dorește un rol anume.

„Nu, nu-mi doresc un rol anume. Accept orice provocare cu bucurie și nu am ceva în cap, să spun că mi-aș dori să fac asta sau asta. De fiecare dată când practic mi-am propus ceva, mi-a ieșit. Nu știu cum! Indiferent că a fost vorba pe partea de teatru, pe partea de emisiuni sau în alte domenii. De fiecare dată când îmi propun ceva îmi cam iese. Deci trebuie să am foarte mare grijă ce-mi doresc, pentru că mi se tot îndeplinesc dorințele”, dezvăluie vedeta.

Lista dorințelor care chiar funcționează

Mai mult, ea spune că are chiar o listă cu dorințele sale. „Am chiar o listă a dorințelor, pe care îmi scriu ce-mi doresc și de multe ori se și împlinesc, culmea. Înțeleg că dacă le și proiectezi, funcționează! Și am încercat și eu și pot să vă asigur că funcționează!”, a conchis Ilona Brezoianu.

Pe de altă parte, tot ce-și dorește în prezent e să-l vadă pe băiat născut cu bine, iar ea „să rămână cu creierii întregi”!