Ilie Bolojan anunță că pleacă joi de la Palatul Cotroceni. Mandatul de președinte interimar se încheie: „Au fost 100 de zile dificile, marcate de tensiuni sociale și instabilitate”
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a anunțat miercuri că mandatul său se va încheia oficial joi, la 100 de zile de la preluarea funcției, în 12 ianuarie. Acesta a subliniat că a preluat conducerea țării într-un context complicat, după anularea alegerilor prezidențiale de la finalul anului trecut, într-un climat social tensionat și cu o cotă scăzută de încredere în instituțiile statului.
„Un președinte interimar nu beneficiază de legitimitatea milioanelor de voturi și nici de un mandat complet. În plus, orice decizie luată în perioada de precampanie este inevitabil interpretată electoral”, a declarat Bolojan.
Ilie Bolojan încheie mandatul de președinte interimar al României
Acesta a menționat și contextul geopolitic dificil în care și-a desfășurat activitatea, marcat de instabilitatea internațională, războiul din Ucraina și relațiile fluctuante dintre Statele Unite și Uniunea Europeană. Potrivit lui, toate aceste elemente au complicat suplimentar procesul decizional și climatul politic intern.
„Acest mandat a fost preluat în condiții dificile, cu o cotă scăzută de încredere în instituții. Veneam după anularea alegerilor, într-un climat de tensiuni sociale. Mandatul a fost derulat tot în condiții destul de dificile, cu o autoritate scăzută pe care o are un președinte interimar.
Împreună cu colegii care sunt de față am avut în vedere ancorarea pe doi piloni: apartenența la UE și apartenența la NATO și relația cu SUA.
Toate întâlnirile care au avut loc, toate participările la summitul, au urmărit acești doi piloni. Am avut poziții clare atât privind războiul din Ucraina, unde am susținut o pace justă și respectarea dreptului internațional, cât și pentru relația cu Republica Moldova, o țară-soră pentru noi. Pozițiile României au fost predictibile, convergente cu guvernul României și în felul acesta cred că am contribuit la consolidarea unei imagini de stat și țară pe care te poți baza. O țară predictibilă și sigură.
Au fost discuții importante în domeniul apărării care au însemnat consolidarea flancului estic al NATO, întărirea industriei naționale de apărare, accesarea fondurilor europene.
O altă direcție importantă a fost cea legată de stabilitatea politică internă și dialogul interinstituțional. Colaborarea cu guvernul a fost o prioritate întrucât în condiții de deficit bugetar mare instabilitate politică crează probleme și mai mari. Mulțumesc guvernului, fostului premier și tuturor miniștrilor.”
Ilie Bolojan urmează să predea oficial mandatul noului președinte ales, Nicușor Dan, în cursul zilei de joi.
„Un mare mulțumesc cetățenilor României. Pentru mine a fost o mare onoare să fiu în serviciul României la Cotroceni timp de 100 de zile”, a transmis Ilie Bolojan.