Hackerii Coreei de Nord au furat 2 miliarde de dolari în 2025, iar criptoindustria intră într-o nouă eră a riscului

Imaginea „romantică” a hackerului solitar, care lucrează noaptea dintr-o cameră și lovește sistemul din pură ambiție, nu mai descrie realitatea marilor jafuri din cripto. În 2025, datele centralizate de firma de analiză Chainalysis arată o tendință mult mai incomodă: Coreea de Nord ar fi operat ca o industrie de stat a cripto-criminalității, suficient de eficientă încât să concentreze o parte uriașă din furturile globale.

În cifre, miza este greu de ignorat. Grupuri de hackeri asociate regimului de la Phenian ar fi sustras aproximativ 2 miliarde de dolari în criptovalute într-un singur an, adică „mai mult decât oricine altcineva” în 2025. Mai mult, aceste furturi ar reprezenta circa 60% din totalul global, estimat la aproximativ 3,4 miliarde de dolari pentru întreg anul. Dincolo de recorduri, raportul sugerează o schimbare de strategie și, implicit, o problemă tot mai serioasă pentru exchange-uri, proiecte DeFi și infrastructura de custodie.

Estimarea de 2 miliarde de dolari furați în 2025 marchează o creștere de aproximativ 51% față de anul precedent. Din perspectiva securității, nu e doar o statistica spectaculoasă, ci o confirmare a faptului că atacatorii nu mai „experimentează”, ci optimizează: își aleg ținte mai mari, își perfecționează lanțurile de compromitere și își monetizează prada prin rețele de spălare și facilitatori.

Când un singur actor (sau, mai precis, o constelație de grupuri conectate la același stat) ajunge să reprezinte în jur de 60% din furturile globale, înseamnă că riscul sistemic crește. Nu mai vorbim doar despre „siguranța” unui proiect sau despre greșelile unui exchange, ci despre capacitatea unui adversar persistent de a repeta lovituri mari, de a învăța rapid și de a exploata presiunea pieței: volumul mare, viteza tranzacțiilor și tendința utilizatorilor de a lăsa fonduri în custodie.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

În plus, o astfel de concentrare are un efect psihologic și economic: încrederea scade, costurile de conformitate cresc, iar proiectele mai mici devin vulnerabile nu doar tehnic, ci și prin lanțul de dependențe (biblioteci, furnizori, integrări). Pe termen scurt, piața reacționează prin audituri, patch-uri și promisiuni. Pe termen lung, însă, se vede o mutare către o criptoindustrie în care securitatea devine, inevitabil, un cost „de bază”, nu un adaos opțional.

Mai puține atacuri, lovituri mai grele: cazul Bybit și noua tactică

Unul dintre cele mai importante detalii este schimbarea de tactică atribuită hackerilor nord-coreeni: mai puține atacuri, dar cu impact mult mai mare. Potrivit aceleiași analize, numărul total al incursiunilor ar fi scăzut cu 74% față de 2024, însă efectul financiar a crescut. Cu alte cuvinte, nu mai contează să lovești des; contează să lovești bine, rar, și să scoți maximum din fiecare breșă.

Această logică se potrivește perfect cu economia unui actor de stat. Dacă ai resurse, timp și o structură care poate coordona operațiuni complexe, randamentul vine din ținte „grele”: servicii mari, lichiditate mare, procese interne complexe și suficientă presiune operațională încât o eroare umană sau o breșă să devină probabilă. Într-un asemenea cadru, atacul nu e o întâmplare, ci o investiție: recunoaștere, testare, compromitere și, la final, o execuție rapidă.

Simbolul anului 2025, în această poveste, este jaful din februarie, descris ca „cea mai mare lovitură” de până acum: 1,5 miliarde de dolari într-o singură operațiune. Ținta a fost Bybit, una dintre cele mai mari platforme de exchange din lume, cu zeci de milioane de utilizatori. Scara jafului e atât de mare încât, în mod inevitabil, a fost comparată cu o felie semnificativă din produsul intern brut al Coreei de Nord. În termeni de percepție publică, un astfel de episod resetează discuția: nu mai e doar despre „riscul cripto”, ci despre vulnerabilitatea unor infrastructuri financiare paralele în fața unei adversități organizate.

De ce fură Pyongyang criptomonede: finanțare, sancțiuni și o industrie de stat

Miza nu este doar profitul. Conform descrierii din analiză, operațiunile de furt de criptovalute ale Coreei de Nord ar funcționa ca un sistem de venituri structurat și coordonat de stat: activități informatice, sprijin de intelligence, infrastructură de finanțe ilicite și parteneriate cu facilitatori externi. În această logică, cripto nu este o „pasiune”, ci un canal pentru capital: pentru a susține priorități naționale și pentru a ocoli sancțiunile internaționale. În subtextul tuturor acestor concluzii stă ideea cea mai sensibilă: o parte din bani ar putea alimenta și mașinăria militară a regimului.

Datele citate de experți ONU întăresc această direcție: între 2017 și 2023, Coreea de Nord ar fi sustras active virtuale în valoare de aproximativ 3 miliarde de dolari prin 58 de atacuri asupra platformelor cripto. Dacă pui această perioadă lângă saltul din 2025, rezultă un tablou coerent: nu e o serie de lovituri izolate, ci o campanie pe termen lung, cu rafinare constantă și cu investiții în capabilități.

Și aici apare un paradox care merită subliniat fără stereotipuri. Coreea de Nord este adesea descrisă ca fiind „tehnologic înapoiată”, dar cronologia dezvoltării sale cibernetice contrazice această simplificare. Regimul ar fi început să construiască capabilități informatice moderne încă din anii ’90, iar sub Kim Jong-il au fost inițiate programe de formare în universități din Phenian. Un astfel de antrenament durează ani și produce, în timp, un nucleu de specialiști care pot opera în echipe, după proceduri, cu disciplină și cu obiective clare.

Privind în ansamblu, 2025 nu este doar un an cu „un record”. Este anul în care cripto-furtul asociat unui stat devine suficient de mare încât să influențeze agenda globală: reglementare, compliance, tehnologie de custodie, audit, educație de securitate și, mai ales, modul în care utilizatorii își evaluează riscul. Iar când adversarul este un sistem, nu un individ, simpla speranță că „nu mi se va întâmpla mie” devine, din păcate, una dintre cele mai scumpe iluzii din ecosistem.