20 mai 2025 | 11:49

Grupul select din care face parte Nicușor Dan: doar 26 de oameni din lume au reușit această performanță

News
Grupul select din care face parte Nicușor Dan: doar 26 de oameni din lume au reușit această performanță
Cercul restrans din care face parte Nicusor Dan

Cu o carieră publică în plină ascensiune și un trecut academic impresionant, Nicușor Dan este mai mult decât noul președinte ales al României. Matematicianul de excepție face parte dintr-un grup extrem de restrâns, format din doar 26 de oameni de pe glob, care au obținut un scor perfect de două ori la Olimpiada Internațională de Matematică. Performanța sa îl plasează într-o elită globală a excelenței academice.

Dublu scor perfect, o raritate mondială

Nicușor Dan a reușit ceea ce doar alți 24 de oameni au mai făcut vreodată: a obținut de două ori scorul maxim posibil la Olimpiada Internațională de Matematică (IMO), cel mai prestigios concurs de profil din lume. Această performanță este cu atât mai remarcabilă cu cât Nicușor Dan a participat doar de două ori la competiție, iar la ambele ediții a atins perfecțiunea.

Printre cei 26 de oameni care au reușit această dublă performanță, unii au avut până la cinci participări. Așadar, rezultatul proaspătului lider al României este considerat excepțional chiar și în cadrul acestui grup restrâns. (Vezi în tabelul de mai jos ceilalți membri ai acestui top și locul ocupat de fiecare.)

Grupul select din care face parte Nicusor Dan

Grupul exclusiv in care a ajuns Nicusor Dan. Sursa: imo-official.org

România, țară de olimpici de aur

Ceea ce impresionează și mai mult este faptul că România are o prezență semnificativă în acest clasament de elită. Unul din cinci matematicieni care au atins această performanță este român.

În afară de Nicușor Dan, printre cei incluși în top se numără și Adrian Vasiu, Daniel Tătaru, Andrei Moroianu și Dan Voiculescu, toți remarcați pentru excelență în matematică la nivel internațional.

Mai mult, cea mai mare performanță din istoria Olimpiadei Internaționale de Matematică a fost atinsă tot de un român: Ciprian Manolescu, originar din Teleorman și stabilit în Statele Unite.

Acesta este singurul om de pe planetă care a obținut trei scoruri perfecte în cadrul IMO – o realizare considerată imposibilă de mulți specialiști din domeniu.

De la matematician de elită la președinte al României

Pe 18 mai 2025, Nicușor Dan a fost ales președinte al României cu 53,60% din voturi, confirmând astfel o carieră publică în ascensiune și o încredere crescută din partea românilor. Dar în spatele succesului politic se află un trecut academic impresionant, care îl plasează într-o ligă a performanței globale rareori atinsă.

Această combinație între rigoare științifică și implicare civică îl face pe Nicușor Dan un caz unic nu doar în politica românească, ci și în peisajul internațional. Iar prezența sa în acest top restrâns al celor mai buni matematicieni ai lumii adaugă un plus de greutate simbolică noului său mandat.