07 aug. 2025 | 08:43

Ghinion pentru românii care sunt la mare zilele acestea. Vântul provoacă valuri mari, prognoza meteo pentru weekend

METEO - VREME - ANM
Share
Ghinion pentru românii care sunt la mare zilele acestea. Vântul provoacă valuri mari, prognoza meteo pentru weekend
Vreme dificilă la mare: vânt puternic și valuri mari (Sursa foto: Pixabay)

Românii care se află pe litoral în aceste zile se confruntă cu vreme mai puțin favorabilă. Vântul puternic provoacă valuri mari și curenți periculoși, ceea ce face ca înotul în mare să fie riscant.

Vreme dificilă la mare: vânt puternic și valuri mari

Meteorologii anunță intensificări ale vântului în sud-estul țării, inclusiv pe litoral, joi, 7 august. În sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea, vântul va sufla cu rafale de 50–70 km/h în timpul zilei. Pe timpul nopții, la malul mării, viteza vântului va scădea ușor, ajungând la 40–50 km/h.

Temperatura apei mării rămâne plăcută, situându-se între 25 și 26 de grade Celsius, însă valurile puternice și curenții pot crea condiții periculoase pentru înotători. Cât despre temperaturile de pe litoral din acest weekend, acestea nu vor depăşi 30 de grade, aşa cum se poate vedea în imaginea de mai jos.

Prognoza meteo pentru următoarele zile pe litoral, conform AccuWeather

Prognoza meteo pentru următoarele zile pe litoral, conform AccuWeather

Prognoza meteo pentru întreaga ţară până pe 1 septembrie

Între 7 şi 11 august, temperaturile vor fi mai ridicate decât media perioadei în sudul țării, iar în rest vor fi apropiate de normal, iar precipitațiile vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, în special în zonele montane. Între 11 şi 18 august, ANM anunţa că temperaturile medii se vor menține ușor peste normalul perioadei, cu abateri mai mari în vest și sud-vest. De asemenea, precipitațiile vor fi în general reduse în toate regiunile.

Până pe 25 august, se menține tendința de temperaturi ușor mai ridicate în vest, sud și parțial în centru. În regiunile intracarpatice, regimul pluviometric va fi deficitar, iar în restul țării apropiat de normal.

Ultima săptămână a verii va avea temperaturi uşor ridicate în vest, sud și local în centru, în timp ce precipitațiile vor fi, în general, apropiate de valorile normale în toate regiunile.