Fenomen periculos provocat de valul de caniculă care lovește România. Duminică se atinge un prag critic – avertisment pentru toți românii
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă, valabilă duminică pentru județele Mehedinți, Dolj și Olt.
Concret, specialiștii anunță că în aceste zone temperaturile vor atinge valori maxime de 41 de grade Celsius, în cadrul unui val de căldură care se va accentua considerabil și va cuprinde treptat o arie mai extinsă din sudul țării.
Fenomenul periculos: Creșterea indicelui UV
Avertizarea va fi activă timp de 14 ore, iar autoritățile îi îndeamnă pe români să evite deplasările în aer liber în intervalul critic, între orele 11:00 și 17:00, când indicele de radiație ultravioletă (UV) va depăși valoarea 9, atingând chiar 10 unități, un nivel considerat extrem de periculos pentru sănătate.
Este important de știut că, în aceste condiții de căldură extremă, expunerea directă la soare poate provoca arsuri severe și probleme acute de sănătate, în special în rândul copiilor, persoanelor în vârstă și persoanelor cu afecțiuni cronice.
Efecte ale caniculei se vor simți inclusiv pe timpul nopții
Pe lângă temperaturile ridicate din timpul zilei, se preconizează și nopți tropicale, cu minime care nu vor coborî sub 20°C.
Astfel de condiții meteorologice afectează în mod direct calitatea somnului și capacitatea organismului de a se reface, sporind riscurile asociate stresului termic.
ANM atrage, de altfel, atenția că, în aceste județe, valul de căldură este persistent și sever, iar valorile extreme pot genera un disconfort termic accentuat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă că senzația resimțită va fi mult mai apăsătoare decât temperatura reală.
Recomandări utile pentru a trece cu bine de valul de căldură ce va pune stăpânire pe țara noastră în următoarea perioadă
Autoritățile locale și Ministerul Sănătății recomandă hidratarea constantă, evitarea consumului de alcool și cafea, precum și limitarea activităților fizice solicitante în aer liber.
Mai mult decât atât, este esențial să fie purtate haine deschise la culoare, din materiale naturale, la fel de importantă fiind protejarea capului cu pălării sau umbrele.
Canicula din acest sfârșit de săptămână vine în contextul unui început de iulie ce abundă în fenomene extreme, iar meteorologii avertizează că aceste episoade de căldură intensă vor deveni tot mai frecvente, pe fondul schimbărilor climatice climatice care au pus stăpânire pe planetă.