Facturi duble sau chiar triple la curent, după prima jumătate a anului. Chiar și gospodăriile mici vor resimți fiecare KWh în portofel
Piața de energie din România ar urma să se schimbe de la 1 iulie, ca urmare a expirării măsurilor de plafonare în vigoare până la acel moment. Mulți români se întreabă ce se va întâmpla fără mecanismele de protecție ale statului și se tem că vor plăti facturi de două sau chiar de trei ori mai mari decât în prezent. Ne oferă indicii cu privire la un posibil scenariu însuși ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Oficialul din fruntea Ministerului de Energie vorbește despre faptul că există ca variantă de lucru chiar și prelungirea încă o dată a schemei de plafonare a prețurilor la energie.
Ce se întâmplă cu facturile la energie după data de 1 iulie?
Actuala schemă ar urma să expire la finele lunii iunie, deci de la 1 iulie s-ar putea proceda la prelungirea ei, astfel încât alte câteva luni cosumatorii români să aibă parte de prețuri mai mici, de stabilitate și predictibilitate în privința costurilor pe care le achită pentru utilități.
Totuși, oficialul vorbește despre o posibilitate, despre un scenariu posibil, nu garantează că aceasta este măsura care se va decide pentru perioada de după 1 iulie. Decizia finală trebuie luată de Guvern.
„Subiectul consumatorului vulnerabil sau în sărăcie energetică este în fișa de postit a Ministerului Muncii cu care noi lucrăm de altfel foarte bine și prin actul normativ pe care noi l-am adoptat în Guvern, prin ordonanța de urgență, există o asumare să definească acest consumator și să operaționalizăm o schemă de carduri sau vouchere pentru energie până la data de 1 iulie. Nu știm cum va arăta piața energiei la 1 iulie, vom vedea și ne putem ajusta în acest interval de timp.
Ceea ce noi trebuie să facem este să asigurăm o lichiditate mai mare pe piață, deci producătorii să vândă, furnizorii să cumpere și, de asemenea, să punem în funcțiune cât mai multe proiecte care sunt în stadiu avansat de implementare”, a declarat Sebastian Burduja, la întrebarea jurnaliștilor.
Există temeri că facturile la curent s-ar putea dubla după data de 1 iulie
Dacă schemele de protecție ale statului nu vor mai fi sub nicio formă în vigoare la 1 iulie, consumatorii se tem de cel mai rău scenariu, acela că ar putea plăti facturi chiar și de câteva ori mai mari decât în prezent.
Din păcate, se pare că oamenii au motive serioase să se teamă de acest scenariu. Conform unor calcule realizate de Profit.ro, facturile s-ar putea dubla după prima jumătate a acestui an.
„Atualele oferte concurențiale ale principalilor furnizori de electricitate fiind făcute la un preț final, cu tot cu taxe, cuprins între 1,45 și 1,6 lei/KWh. Singura excepție este Hidroelectrica: în pofida majorării cu 60% a energiei active, prețul final fiind de 1-1,1 lei/KWh.
Dacă nu va adopta mult promisele măsuri de protejare a consumatorilor vulnerabili, o gospodărie care consumă sub 100 de KWh pe lună va achita o factură de 2,3 ori mai ridicată decât în prezent, la preț plafonat de 0.68 lei/KWh, iar una cu un consum cuprins între 100 și 255 lei/KWh – o factură aproape dublă”, potrivit sursei citate.