Explozie puternică într-un bloc din cauza gazelor! O persoană rănită, transportată de urgență la spital
Scene de panică, sâmbătă la prânz, într-un bloc din Timișoara. O explozie violentă, provocată cel mai probabil de o acumulare de gaze, a zguduit imobilul de pe strada Cerna și a fost urmată de un incendiu care a cuprins rapid încăperea de la parter unde s-a produs deflagrația. Zeci de oameni au ieșit în fugă din locuințe, iar un bărbat a fost grav rănit, având arsuri pe aproape jumătate din corp.
Explozie urmată de incendiu în Timișoara
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, apelul la 112 a fost primit în jurul orei 12:00. În doar câteva minute, mai multe echipaje de intervenție au ajuns la fața locului: două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică și trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.
„Sâmbătă, 01.11.2025, în jurul orei 12:00, am fost anunţaţi despre producerea unei explozii urmate de incendiu într-un apartament din Timişoara, pe strada Cerna. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară mecanică şi trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic”, a transmis ISU Timiş.
Deflagrația s-a produs într-o cameră de la parterul blocului, iar suflul a fost atât de puternic încât geamurile s-au spart, iar ușile au fost smulse din tocuri. În urma exploziei, un bărbat aflat în interior a suferit arsuri grave.
„În urma evenimentului a rezultat o victimă de sex masculin care prezintă arsuri de gradul I și II pe aproximativ 30-40% din suprafaţa corporală. Aceasta a fost preluată de către echipajul medical în stare conştientă şi cooperantă”, au precizat reprezentanții ISU.
Locatarii s-au autoevacuat
Victima, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost transportată de urgență la Spitalul Județean din Timișoara, unde medicii încearcă să-i stabilizeze starea. Surse medicale spun că are arsuri pe torace, brațe și picioare, însă viața sa nu ar fi, deocamdată, în pericol.
Panică a fost și printre locatari. Aproximativ 60 de persoane s-au autoevacuat imediat, temându-se de o nouă explozie.
„Am auzit o bubuitură puternică, apoi a început să iasă fum gros. Toată lumea a fugit pe scări, am coborât cât am putut de repede”, a povestit un martor.
Pompierii au reușit să stingă flăcările în scurt timp și să împiedice extinderea incendiului la celelalte apartamente. Blocul a fost ventilat, iar specialiștii de la Delgaz Grid au oprit alimentarea cu gaz până la finalizarea verificărilor. Cauza exactă a exploziei urmează să fie stabilită de echipele de anchetă, însă primele indicii arată că totul ar fi pornit de la o acumulare de gaze într-o încăpere închisă.