04 mart. 2025 | 17:18

Exercițiu major de cutremur în București și o altă localitate în luna iunie 2025. Anunțul făcut de Raed Arafat

Știri social
Exercițiu major de cutremur în București și o altă localitate în luna iunie 2025. Anunțul făcut de Raed Arafat

Luna iunie 2025 va aduce un exercițiu major de cutremur, ce se va desfășura în București și o altă localitate din țară. Simularea a fost anunțată de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, în ziua în care s-au împlinit 48 de ani de la seismul din 1977.

Exercițiu de simulare a unui cutremur în București

Un amplu exercițiu de simulare a unui cutremur va fi organizat în București și într-o altă localitate din România în luna iunie, a anunțat marți Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

„Am avut un exerciţiu major de cutremur în 2018, am învăţat multe din exerciţiul respectiv, am schimbat parte din regulamentele noastre de intervenţie, (…) mai ales conceptul de intervenţie la cutremur pe care l-am realizat după exerciţiul din 2018. Anul acesta, în perioada 21 – 25 iunie, o să fie al doilea exerciţiu major – cinci zile, patru nopţi. O parte din exerciţiu va fi un cutremur major, dar va atinge două oraşe, nu va mai fi un singur oraş. O să vedem cum o să intervenim în două localităţi, nu numai într-o singură localitate, Bucureştiul fiind inclus bineînţeles. Şi o să vedem cum o să reacţionăm şi o să mai învăţăm anumite lucruri, pentru a le îmbunătăţi”, a declarat Raed Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a avertizat asupra riscurilor generate de modificările neautorizate realizate în apartamentele din blocurile de locuit, subliniind că amploarea acestor intervenții nu este pe deplin cunoscută.

„Nimeni nu ştie care e amploarea. Adică, o clădire, care, poate, la inspecţia externă o vedem că este perfectă, două – trei apartamente dacă au eliminat zidurile de rezistenţă, la un cutremur clădirea respectivă poate să se prăbuşească. Nu avem idee care este numărul lor, e foarte greu să faci controale în casele oamenilor să vezi ce au făcut în apartamente. Acum, este ilegal, dar a fost o perioadă în care mulţi au făcut modificări, înainte să se vină cu legislaţia clară că acest lucru devine o infracţiune”, a explicat Raed Arafat.

El a accentuat faptul că, pe lângă măsurile de prevenție, autoritățile au responsabilitatea de a fi pregătite pentru intervenții în situații de urgență.

Șeful DSU a făcut referire la programul finanțat de Banca Mondială, prin care sunt implementate proiecte de consolidare seismică a clădirilor în care își desfășoară activitatea instituțiile responsabile de intervenția în caz de cutremur.

„La IGSU, 142 de milioane de euro, la Poliţie, 50 de milioane de euro şi la Jandarmerie, în jur de 30 şi ceva de milioane de euro. Programul se adresează clădirilor în care se stau cei care intervin în urma unui cutremur. Deci, IGSU a identificat 36 de clădiri, în principal unităţi de pompieri, care sunt sub risc seismic. (…) Am mers pe demolare, reconstrucţie sau pe consolidare, acolo unde este posibilă”, a precizat Arafat.

Potrivit acestuia, în ultimii ani s-au făcut progrese semnificative în ceea ce privește răspunsul în situații de urgență, datorită investițiilor considerabile în dotarea și modernizarea sistemului. De asemenea, Raed Arafat a subliniat necesitatea continuării eforturilor pentru educarea populației în caz de cutremur, menționând portalul informativ dezvoltat de DSU, „Fii pregătit.ro”.