Europenii din Epoca de Piatră au ajuns în Africa de Nord cu bărci acum 8.500 de ani: Ce au descoperit cercetătorii poate schimba istoria lumii

Descoperiri recente bazate pe ADN antic sugerează că vânătorii-culegători europeni ar fi traversat Marea Mediterană în Africa de Nord în urmă cu aproximativ 8.500 de ani. Aceasta este prima dovadă genetică clară a contactului dintre populațiile europene și nord-africane din Epoca de Piatră, ceea ce indică interacțiuni mai frecvente decât se credea anterior.

Un studiu publicat în revista Nature pe 12 martie a analizat ADN-ul antic prelevat din rămăşiţele umane descoperite în regiunea estică a Maghrebului, care include Tunisia și nord-estul Algeriei. Cercetătorii au descoperit că un individ antic de la situl Djebba din Tunisia avea aproximativ 6% din ADN-ul său provenit de la vânători-culegători europeni.

Această descoperire confirmă o ipoteză formulată în urmă cu câteva decenii, conform căreia vânătorii-culegători din Europa şi Africa de Nord ar fi avut contacte directe. La acea vreme, ideea părea speculativă, dar noile date genetice vin să susțină această teorie.

„Cu 30 de ani în urmă, această ipoteză părea prea îndrăzneață, dar acum avem dovezi clare care o validează”, a declarat Ron Pinhasi, antropolog evolutiv la Universitatea din Viena și coautor al studiului.

O călătorie maritimă neașteptată

Descoperirea ridică o întrebare importantă: cum au ajuns acești vânători-culegători în Africa de Nord? Cercetătorii consideră că aceștia au traversat Marea Mediterană cu bărci, posibil păstrând contacte cu insulele din zona strâmtorii Sicilia. Această teorie este susținută de descoperirea unor urme de obsidian vulcanic provenit de pe insula Pantelleria, situată între Sicilia şi Tunisia. Acest fapt sugerează că insulele au fost puncte intermediare în călătoria lor.

Un schelet descoperit la situl Hergla din Tunisia. (Credit imagine: Simone Mulazzani)

Înainte de acest studiu, se știa foarte puțin despre tranziția către agricultură în Africa de Nord. Majoritatea datelor genetice proveneau din vestul Maghrebului (zona actuală a Marocului), unde cercetările anterioare au arătat o influență puternică a fermierilor europeni asupra populațiilor locale, atingând până la 80% din moștenirea genetică în unele regiuni. Spre deosebire de această zonă, estul Maghrebului a rămas mult mai izolat din punct de vedere genetic, având o influență minimă a fermierilor europeni.

Diferențe genetice în Maghreb și impactul asupra istoriei

Analizând ADN-ul din oasele şi dinții a nouă indivizi care au trăit între 6.000 și 10.000 de ani în urmă, cercetătorii au constatat că moştenirea genetică a populațiilor din estul Maghrebului era semnificativ diferită față de cea a vestului. De exemplu, procentul de ADN al fermierilor europeni era de doar 20% în această regiune, mult mai mic comparativ cu vestul Maghrebului. Această descoperire sugerează că estul Maghrebului a fost mai rezistent din punct de vedere genetic și cultural la influențele europene.

Agricultura a fost adoptată mult mai târziu în estul Maghrebului, abia după anul 1.000 înainte de Hristos, ceea ce confirmă că această regiune a fost mai puțin expusă migrațiilor de fermieri europeni. Aceste concluzii modifică perspectiva asupra modului în care s-a desfășurat tranziția de la vânătoare-culegere la agricultură în Africa de Nord.

Această descoperire schimbă radical înțelegerea interacțiunilor dintre europeni şi nord-africani în preistorie. Faptul că vânătorii-culegători europeni ar fi călătorit cu bărci pe distanțe semnificative sugerează că legăturile dintre cele două regiuni au fost mai dinamice decât se credea până acum. Studiile viitoare ar putea aduce încă și mai multe informații despre această fascinantă perioadă din istoria umanității.