Euro reia maratonul de la casele de schimb valutar – de ce leul nostru nu mai ține pasul cu scumpirea valutei forte a UE, trebuie să ne luăm gândul că va mai coborî sub 5 lei
Dacă încă mai sperai că euro va reveni sub pragul psihologic de 5 lei, e momentul să-ți revizuiești așteptările. Joi, Banca Națională a României (BNR) a anunțat un nou curs oficial de 5,0724 lei pentru un euro, în ușoară creștere față de 5,0722 lei miercuri. La fel și dolarul a urcat la 4,3752 lei, iar lira sterlină a sărit la 5,8607 lei. Doar francul elvețian a mai slăbit puțin, dar nesemnificativ, rămânând la un nivel ridicat de 5,4419 lei.
De ce urcă euro în această perioadă?
Dacă te întrebi de ce leul nostru se topește ușor sub presiunea monedei unice europene, răspunsul ține de mai multe vești nu tocmai vesele. În primul rând, deficitul bugetar și comercial al României rămân mari, iar investitorii așteaptă rezultate concrete în a fi corectate de către Guvern în timp scurt. Apoi, noul pachet de măsuri fiscale care va intra în vigoare de la 1 august 2025, inclusiv creșterea TVA de la 19% la 21%, pune deja presiune pe consum și pe costurile de trai, ceea ce lovește direct în stabilitatea monedei naționale.
La asta se adaugă contextul regional tensionat, cu dobânzile de referință încă mari în zona euro, dar și cu o cerere constantă de euro din partea companiilor care trebuie să plătească importurile mai scumpe. Nu uita nici de sezonul vacanțelor, când cererea de valută explodează, pentru că românii plecați în concedii schimbă masiv lei în euro.
Pe cine lovește un curs valutar „piperat”?
Dacă ai credite în euro, deja simți factura: ratele în lei cresc, pentru că trebuie să cumperi euro mai scump pentru a achita lună de lună băncii. Importatorii, de la benzinării la retaileri, se văd forțați să adauge costul suplimentar direct în prețurile de la raft. Iar tu, consumatorul final, plătești mai mult chiar și pentru produse care nu sunt direct aduse din zona euro, dar au piese, materii prime sau servicii facturate în valută.
De ce nu mai are șanse să coboare sub 5 lei
Să fim realiști: șansele ca euro să scadă sub 5 lei, în acest context, sunt aproape zero. Inflația încă dă bătăi de cap, BNR nu poate face minuni cu rezervele valutare, iar orice relaxare a cursului ar trebui susținută de o scădere consistentă a deficitului, de investiții solide și de mai multă încredere a piețelor în economia românească. În plus, măsurile fiscale anunțate pentru 2025-2026, cum ar fi creșterea impozitului pe dividende la 16% și noile taxe verzi, vor pune presiune pe profitabilitatea firmelor și pe buzunarul tău.
Așa că, dacă ai de făcut plăți sau planuri în euro, pregătește-ți bugetul realist și nu mai spera la un euro „ieftin”. Maratonul valutar continuă și, din păcate, leul nostru abia mai ține pasul.