Eugen Cristea, dezvăluiri dureroase despre Cristina Deleanu, la o lună de la dispariția îndrăgitei actrițe. „Avea darul să mă uimească”. Când a luat decizia de a fi incinerată EXCLUSIV
La o lună de la pierderea soției sale, îndrăgita actriță Cristina Deleanu, Eugen Cristea și-a luat inima în dinți și a decis să dezvăluie anumite mistere ale fostei sale partenere de viață. La 73 de ani, Eugen Cristea a vorbit pentru playtech.ro despre capitole deloc cunoscute marelui public, dar trăite împreună cu cea care i-a stat alături în ultimele decenii.
Eugen Cristea, dezvăluiri despre Cristina Deleanu
„Cristina a avut o forță interioară care avea darul să mă uimească de fiecare dată. Spre exemplu, decizia de a fi incinerată a luat-o cu mult timp înainte de a muri. Puțină lume știe asta! Cred că sunt mai bine de 20 de ani, când a deschis acest subiect prima dată și m-a anunțat că-și dorește acest final. Eu am încercat să iau în calcul, să-i propun și alt scenariu, dar ea a fost tare pe poziție. Practic, așa s-a scris istoria!”, a declarat el în exclusivitate pentru playtech.ro.
Actorul care va împlini în 2026 o jumătate de secol în care a slujit permanent scena românească, fie că a fost vorba de teatru sau de film, ne-a împărtășit cu mult curaj și alte lucruri ținute până astăzi în sertarele sale cu amintiri personale, la care ține ca la ochii din cap!.
„Într-o altă zi, tot cu mult timp în urmă, mi-a spus foarte clar că dacă urma ca ultima parte a vieții noastre să se complice și corpul să nu ne mai asculte, are planuri făcute și pentru un asemenea scenariu. Probabil a moștenit asta de la strămoșii ei italieni, nu știu ce să spun. Dar îmi amintesc foarte clar și azi că mi-a spus textual: ‘Tati, dacă simți și vezi că am luat-o razna, mă sui într-o mașină și mă oprești la primul azil care îți inspiră încredere’
Era o formă de înțelegere între noi care depășea de multe ori viața și realitatea ei. Ne-am promis reciproc că vom avea grijă să respectăm cu sfințenie dorințele celuilalt”, adaugă același îndrăgit actor.
Cristina Deleanu, „o femeie ieșită din comun”
În opinia sa, regretata Cristina Deleanu, cea care va fi rămas în memoria a generații întregi prin rolul ei de directoare de liceu din pelicula „Declarație de dragoste”, un film lansat cu mare succes în anii de final ai regimului comunist, a fost „o femeie ieșită din comun”.
„Mereu am admirat-o! Și nu doar pentru hotărârile ei. Avea ceva din încrederea unui om aparte, care știe că trebuie să controleze situația, indiferent de situația creată. Și astăzi mi se întâmplă încă să-i simt prezența fizică în casă, deși știu că nu mai e….Și nu e zi de la Dumnezeu să nu privesc spre fotoliul în care și-a petrecut ultima perioadă de timp. O visez și mai mult decât atât. Într-un fel va rămâne cu mine pentru totdeauna, fără nicio îndoială. Nici nu vreau să mă gândesc la altceva!”, conchide Eugen Cristea.
Povestea lor de dragoste dintre Eugen Cristea și Cristina Deleanu s-a oprit după aproape 41 de ani. El avea doar 12 ani, atunci când a văzut-o prima dată pe scena Naționalului ieșean, îndrăgostindu-se o dată pentru totdeauna. La 15 mai, anul acesta, la 84 de ani, în urma unor probleme de sănătate, Cristina Deleanu s-a stins din viață.