Entuziasm cosmic cu frâna trasă: descoperirea vieții pe exoplaneta K2-18b, pusă sub semnul întrebării

Vestea că am fi găsit o lume extraterestră unde viața ar putea exista a făcut înconjurul lumii în 2023, dar noi cercetări din 2025 trag semnalul de alarmă. K2-18b, o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Soare, a fost în centrul unui val de entuziasm științific după ce Telescopul Spațial James Webb ar fi detectat posibile semne de viață în atmosfera sa. Însă, pe măsură ce datele au fost analizate mai atent de comunitatea științifică, optimismul inițial s-a transformat în scepticism fundamentat.

Un nou studiu, realizat de o echipă de cercetători independenți, dezvăluie că dovezile nu sunt nici pe departe atât de solide pe cât s-a afirmat inițial. De la interpretări discutabile ale datelor spectrale până la probleme tehnice legate de instrumentele de observație, povestea lui K2-18b ar putea deveni un exemplu clasic de cum entuziasmul poate depăși știința riguroasă.

Totul a început în 2023, când o echipă de la Universitatea Cambridge a anunțat că Telescopul Spațial James Webb ar fi detectat molecule de sulfură de dimetil (DMS) în atmosfera lui K2-18b. Această substanță, pe Terra, este produsă exclusiv de organisme marine, în special plancton, ceea ce a condus la ideea că exoplaneta ar putea găzdui o biosferă. În aprilie 2025, aceeași echipă a reluat anunțul, susținând că are dovezi și mai puternice, menționând inclusiv detectarea posibilă a unei rude chimice a DMS – disulfura de dimetil.

Planeta era deja specială în ochii astronomilor: o lume de tip „Hycean”, adică o exoplanetă cu un ocean de apă lichidă ascuns sub o atmosferă bogată în hidrogen, condiții care în teorie ar putea susține viața. Dar, cum deseori se întâmplă în știință, rezultatele preliminare nu sunt întotdeauna definitive.

Cercetătorul Rafael Luque și echipa sa de la University of Chicago au reanalizat datele cuprinzând spectrele colectate de cele trei instrumente principale ale JWST – NIRISS, NIRSpec și MIRI. Ce au descoperit? Că semnalul de DMS este mult mai slab atunci când toate seturile de date sunt combinate și analizate coerent. Practic, ceea ce părea a fi o confirmare, a devenit un semnal abia detectabil, aproape de limita erorii.

Când interpretările divergente schimbă totul

Problema, explică cercetătorii, constă în faptul că echipa de la Cambridge a tratat separat datele provenite de la diferitele instrumente ale telescopului. Din acest motiv, modelele rezultate au generat concluzii contradictorii: temperaturi diferite, semnale moleculare disparate și o lipsă de coerență între observații. Reanalizarea realizată de Luque și colegii săi a unificat toate aceste date, ceea ce a permis o interpretare mai riguroasă și echilibrată.

Un alt punct slab evidențiat este faptul că moleculele diferite pot avea amprente spectrale similare. Diferența dintre DMS și etan – o moleculă des întâlnită în atmosferele exoplanetelor – constă într-un singur atom de sulf. La distanțe cosmice și în condiții de detecție limitate, astfel de diferențe devin greu de identificat cu certitudine. Iar când diferența este de un atom, spectrometrele, oricât de performante, pot fi înșelate.

Mai mult, Rafael Luque subliniază că semnificația statistică a semnalului DMS din studiul din aprilie 2025 nu atinge pragul de 5-sigma – standardul minim pentru a confirma o descoperire în fizică și astronomie. Chiar dacă un nivel de 3-sigma este considerat „promițător”, el nu este suficient pentru a trage concluzii ferme despre existența vieții.

Entuziasmul presei și responsabilitatea științei

Astronomia, prin însăși natura sa, atrage atenția publicului larg. Întrebările fundamentale la care încearcă să răspundă – de unde venim, suntem singuri în Univers? – oferă un potențial narativ imens. De aceea, anunțul din 2023 despre posibila descoperire a vieții pe K2-18b a fost mediatizat masiv, de la jurnale academice până la posturi TV.

Dar această mediatizare intensă vine cu un cost. Când studiile preliminare sunt prezentate drept descoperiri revoluționare, publicul poate fi indus în eroare. Rafael Luque amintește, în acest sens, un celebru citat al lui Carl Sagan: „Afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare.” Iar în cazul lui K2-18b, dovezile se dovedesc mai fragile decât păreau inițial.

Chiar dacă planeta rămâne una dintre cele mai promițătoare candidate pentru studierea atmosferei unei lumi din afara sistemului solar, este important să înțelegi că între posibilitatea vieții și confirmarea vieții e o prăpastie imensă. Iar această prăpastie se traversează doar cu răbdare, date riguroase și metode științifice impecabile.

În concluzie, K2-18b ar putea totuși ascunde mistere interesante, dar ideea că am descoperit viață extraterestră acolo este, deocamdată, mai mult o narațiune fascinantă decât o realitate științifică. Următorii ani de observații și noi tehnologii ar putea să aducă lumină în acest caz – sau să ne arate că am fost prea grăbiți în speranțele noastre.