Elena Udrea, dusă de urgenţă la spital pentru operaţie. Adrian Alexandrov face acuzaţii: “Am aflat din presă şi de la avocaţi”. Update
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a fost transportată la spital duminică dimineață, după ce i s-a făcut rău în Penitenciarul de femei Târgșoru Nou. Potrivit unor surse medicale citate de News.ro, aceasta a acuzat dureri intense cauzate de o colică abdominală.
Ce se întâmplă cu Elena Udrea după ce a fost dusă de urgenţă la spital
Update duminică, ora 17:30. Adrian Alexandrov face acuzaţii grave: “Am aflat din presă şi de la avocaţi”. Ce spune iubitul Elenei Udrea despre aceasta: “Aştept să se trezească”
“Am reuşit să vorbesc cu ea la telefon nainte de operaţie, a cerut să vorbească cu cea mică. Avea dureri, îi era greu să vorbească. Acum aştept să se trezească din anestezie, încă nu am văzut-o. Protocolul de la peniteniar este să fie dusă la cel mai apropiat spital, nu a fost opţiunea ei, operaţia a trebuit să se facă repede. Nu se punea problema să fie transferată la Bucureşti. Mulţumesc domnului doctor pentru profesionalism, totul a decurs bine în cele din urmă. Mă speriasem iniţial, am intrat în panică. Eu am aflat de la avocaţi şi din presă ce s-a întâmplat. Dimineaţa habar nu aveam că a fost dusă la spital cu ambulanţa.
Nu ştiam că are probleme de sănătate, însă tot stresul acumulat, epuizarea fizică şi psihică au adus-o aici. Inclusiv posibilitatea de a primi permisie pentru a-şi vedea copilul în aceşti trei ani a afectat-o enorm. A rezistat eroic în tot acest timp, a trecut prin multe în această perioadă. Toate şi-au pus amprenta asupra sănătăţii sale.
Dacă va fi eliberată, primul lucru va fi să se reconecteze cu fiica ei. Sunt străine una de cealaltă, nu se cunosc. Se văd doar două ore pe săptămână, nu au o relaţie mama – fiică. Nu au avut timp să petreacă timp împreună, din păcate.”, a spus Adrian Alexandrov la Antena 3 CNN.
Update duminică, ora 16:00. Elena Udrea a fost operată în urmă cu ceva timp. Aceasta este momentan la Terapie Intensivă, iar intervenţia a decurs bine, spun medicii care erau îngrijoraţi pentru starea de sănătate a fostului ministru, înainte de operaţie, conform Antena 3 CNN.
Avocatul Elenei Udrea susţine că stresul i-ar fi putut cauza aceste probleme.
„Nu ştiu să fi avut astfel de probleme de sănătate. Stresul provocat în ultima perioadă e posibil să îi fi stârnit afecţiunea”.
Update duminică, ora 15:30. Elena Udrea va fi operată de Dr. Sebastian Toma, managerul SJU Ploiești. Primele informații arată că fostul ministru se confruntă cu colecistită acută litiazică, potrivit Observatornews.ro.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova a intervenit și a transportat-o la Spitalul de Urgență din Ploiești, unde a rămas internată pentru investigații medicale suplimentare.
I se fac investigaţii pe secţia chirurgicală, după ce aceasta a trecut prin momente dificile în sala de judecată. Elena Udrea a acuzat dureri abdominale puternice, iar la ora 5:40 s-a dat apelul la spital, conform Antena 3 CNN. Nu se ştie momentan dacă aceasta urmează să fie operată.
Elena Udrea, aflată în executarea unei pedepse de șase ani de închisoare pentru fapte de corupție, așteaptă decizia Judecătoriei Ploiești privind cererea de eliberare condiționată, care va fi analizată marți. Solicitarea sa vine după ce a obținut în instanță deducerea din pedeapsă a unor perioade petrecute în detenție în Costa Rica, Bulgaria, precum și în arest la domiciliu, în alt dosar decât cel în care a fost condamnată.
Debutul în politică și apropierea de Traian Băsescu
Elena Udrea a fost una dintre cele mai vizibile și influente figuri ale politicii românești în perioada post-decembristă, cunoscută pentru apropierea de fostul președinte Traian Băsescu, dar și pentru implicarea sa în scandaluri de corupție de anvergură. Cariera sa politică a cunoscut o ascensiune rapidă, dar și o prăbușire spectaculoasă, culminând cu condamnări definitive și perioade de detenție.
Elena Udrea a intrat în atenția publică la începutul anilor 2000, ca avocat și consilier în administrația locală. Ascensiunea ei a fost strâns legată de Traian Băsescu, alături de care a evoluat de la Primăria Capitalei până la Palatul Cotroceni. În 2004, după alegerea lui Băsescu în funcția de președinte, Udrea a fost numită consilier prezidențial pe probleme de relații publice.
A devenit rapid o figură controversată, dar și influentă, având un rol activ în promovarea agendei politice a președintelui și participând direct la bătăliile politice ale epocii.
Cariera guvernamentală și rolul în PDL
În 2008, Elena Udrea a fost aleasă deputat și a devenit ministru al Turismului în guvernul Emil Boc. În timpul mandatului său, a promovat intens România ca destinație turistică, inițiind campanii de promovare, unele criticate pentru costurile mari și eficiența scăzută.
Ulterior, a preluat portofoliul Dezvoltării Regionale și Turismului, concentrându-se pe investiții în infrastructura locală, fonduri europene și programe de dezvoltare. A fost percepută drept una dintre cele mai influente persoane din guvern, fiind adesea considerată „mâna dreaptă” a lui Băsescu în Executiv.
În 2011, a devenit vicepreședinte PDL și a candidat, fără succes, la șefia partidului în 2012, pierzând în fața lui Vasile Blaga.
PMP și tentativa prezidențială
După destrămarea PDL și finalul regimului Băsescu, Udrea a fondat Partidul Mișcarea Populară (PMP), o formațiune politică susținută inițial de fostul președinte. A candidat la alegerile prezidențiale din 2014, unde a obținut un scor modest, în ciuda unei campanii intens mediatizate.
Problemele judiciare și condamnările
Cariera politică a Elenei Udrea a fost zdruncinată definitiv de anchetele procurorilor DNA. Ea a fost implicată în mai multe dosare de corupție, dintre care cel mai cunoscut este Gala Bute, unde a fost acuzată de luare de mită și abuz în serviciu. În 2018, a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare, decizie care a determinat-o să fugă din țară, fiind localizată și arestată în Costa Rica.
După o serie de proceduri internaționale și extrădări, Udrea a revenit în România și a fost încarcerată pentru executarea pedepsei. De-a lungul timpului, ea a mai fost implicată în dosare precum „Hidroelectrica” și „Microsoft”, iar numele său a fost frecvent asociat cu rețele de influență politică și economică.