Economia românească între taxare agresivă și afacerile care pleacă din țară. Unde a greșit Guvernul, de la creșterea impozitelor la majorarea salariului minim

România a urcat în clasamente la venituri și a redus inegalitatea, dar a făcut-o cu un cost de competitivitate pe care tot mai multe companii îl consideră greu de dus. Pe de o parte, salariile au crescut și coeficientul Gini a coborât spre 28, sub media UE, un semn că distribuția veniturilor s-a echilibrat. Pe de altă parte, costul muncii încărcat de contribuții, taxele crescute și un aparat birocratic lent împing o parte din producție către destinații mai ieftine. Fenomenul se vede deja în deciziile unor antreprenori care analizează nordul Africii sau țări non-UE pentru energie, apă și forță de muncă mai ieftine.

Această tensiune explică de ce dezbaterea despre un nou salt al salariului minim în 2026 nu mai poate fi tratată izolat. Dacă statul îți solicită aproape jumătate din costul total al unui salariu prin contribuții și impozite și, în același timp, îți blochează investițiile în autorizații luni la rând, presiunea se duce direct în prețuri, marje și, în final, în planurile de relocare.

De ce pleacă afacerile și ce ai putea vedea în cifre

Când costurile fixe urcă mai repede decât productivitatea, primul reflex este să cauți o alternativă. Pentru un producător, diferențele la energie, apă, logistică și salarii pot schimba radical punctul de break-even. Dacă mai adaugi întârzieri administrative, dobânzi și cursuri de schimb, decizia de a monta o linie de producție în altă parte devine un calcul rece, nu o supărare trecătoare.

În același timp, România nu mai este „destinație ieftină de producție”, iar asta nu este, în sine, o veste rea. Când veniturile cresc și inegalitatea scade, piața internă devine mai adâncă și mai predictibilă, iar companiile cu valoare adăugată ridicată au unde vinde. Problema apare atunci când politica publică împinge simultan pe accelerația costurilor (taxe, salariu minim) și pe frâna investițiilor (birocrație), fără să livreze la timp infrastructura și digitalizarea care ți-ar reduce costul unitar.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Salariul minim, impozitarea muncii și iluzia competitivității

Creșterea salariului minim reduce decalajele sociale și susține consumul, dar e sustenabilă doar dacă nu rupe veriga dintre cost și productivitate. În practică, nu salariul minim te împinge peste margine, ci totalul de contribuții și impozite pe muncă. Când pentru un net de 1.000 de euro costul total ajunge spre 1.700 de euro, diferența nu mai poate fi absorbită ușor dacă nu vin și măsuri simetrice: scăderea poverii fiscale pe muncă și o eliberare reală a circuitului de autorizare, control și raportare.

Dacă ești antreprenor sau manager, știi deja că nu poți concura la infinit doar prin comprimarea marjelor. Ai nevoie de productivitate crescută pe angajat, de automatizare unde se poate și de acces rapid la investiții care-ți scad costul per unitate. Aici intră în joc statul: când taie zile, săptămâni sau trimestre din circuitul birocratic și ajustează contribuțiile, creează spațiu pentru creșteri salariale fără migrarea producției.

Ce ar trebui să corecteze Guvernul și cum îți calibrezi tu pașii

Dacă te uiți la tabloul mare, corecțiile sunt clare: reducerea taxării pe muncă în trepte, eliminarea suprapunerilor de raportare, termene procedurale obligatorii și scurte pentru autorizații, digitalizare reală la nivel local, plus predictibilitate fiscală pe minimum trei ani. Fără aceste pârghii, fiecare nouă majorare de cost se traduce în investiții amânate sau mutate.

La nivel micro, poți să-ți recalibrezi mixul de costuri și riscuri. Începi cu un audit al proceselor care consumă timp cu valoare adăugată redusă și le automatizezi. Reiei calculele de localizare, dar nu doar prin prisma salariului: include energia, utilitățile, chiriile industriale, timpul de autorizare și riscul de întrerupere. Negociezi clauze de transfer al costurilor în contracte pe termen mediu și îți securizezi o parte din inputuri prin parteneriate locale. Dacă vin creșteri de salariu minim, le legi explicit de jaloane de productivitate și de economii de proces, ca să nu duci tot impactul în marjă.

Pe termen scurt, vei vedea în continuare o economie „cu două viteze”: servicii și industrii cu valoare adăugată în creștere, care pot susține venituri mai mari, și sectoare intensive în costuri, care fie se reorientează, fie se mută. Diferența o face felul în care statul își folosește singurele pârghii care contează acum: taxarea muncii și viteza administrativă. Dacă le ajustează serios, rămâi cu motive bune să investești aici. Dacă nu, calculele de relocare vor deveni tot mai puțin teoretice.