Donald Trump anunță „Viza de Aur”. Oricine are 5 milioane de dolari poate deveni cetățean american. Ce este
Decizie controversată în Statele Unite ale Americii, luată de liderul suprem de la Casa Albă, Donald Trump. Se dă undă verde la cetăteție americană oricui are dare de mână. Mai precis, dacă ai de unde să achiți 5 milioane de dolari, ești eligibil să obții mult râvnita cetățenie și rezidență în SUA. Este vorba despre programul „gold card” sau „Trump golden card”.
Viza de aur costă 5 milioane de dolari. Obții cetățenie și rezidență în SUA
Condițiile obținerii cetățeniei și rezidenței în Statele Unite s-au simplificat într-o manieră considerabilă pentru bogătașii lumii, inclusiv pentru oligarhii ruși, pentru că doar ei își pot permite să achite 5 milioane de dolari pentru aceste drepturi. De altfel, însuși Donald Trump a declarat că programul este destinat atragerii „persoanelor bogate” în Statele Unite.
„Cunosc niște oligarhi ruși care sunt oameni foarte buni”, a declarat Donald Trump.
El a răspuns, de asemenea, că „este posibil” ca aceștia să fie eligibili la a primi aceste drepturi în SUA.
Trump lanseză golden card ca pe un magnet pentru bogătași
„Oamenii bogați vor ajunge în această țară prin cumpărarea acestui card. Ei vor fi bogați, vor avea succes și vor cheltui mulți bani, vor plăti multe taxe și vor angaja mulți oameni”, a spus Trump.
„Este un fel de green card”, pentru ședere permanentă în Statele Unite, „dar cu un nivel mai ridicat de sofisticare”, a ținut să puncteze liderul de la Casa Albă, precizând că acest „golden card” le va permite deținătorilor săi să acceseze „calea spre cetățenie” pe termen lung.
Mertă precizat faptul că, dincolo de a avea această sumă disponibilă, persoanele ce vor aplica pentru Viza de Aur vor fi totuși verificate strict de autorități, însă trebuie subliniat faptul că nu există restricţii pentru anumite naţionalităţi.
Paradoxul acestei decizii derivă din faptul că în paralel, Trump a înăsprit politica de imigrare pentru alte categorii de migranţi. Acesta a stârnit, de curând, un val de reacții la nivel global după ce a decis să suspende mai multe programe, inclusiv unul dedicat ucrainenilor.
Cetățenia americană devine amplu subiect de dezbatere. Va fi „de vânzare”?
În cele din urmă, decizia lui Donald Trump de a introduce „golden card”-ul, prin care oricine poate obține cetățenia și rezidența în SUA contra sumei de 5 milioane de dolari, este una care redefinește politica de imigrație americană. Pe de o parte, administrația prezidențială argumentează că măsura va atrage oameni bogați, capabili să investească masiv în economie, să creeze locuri de muncă și să contribuie la bugetul de stat prin taxe substanțiale. Pe de altă parte, criticii văd această inițiativă ca pe o discriminare evidentă între migranții săraci și cei cu dare de mână, evidențiind contradicția dintre această politică și măsurile stricte impuse recent împotriva altor categorii de imigranți.
Într-un context global în care imigrația este un subiect fierbinte, „golden card”-ul deschide o dezbatere amplă despre moralitatea vânzării cetățeniei. Mulți îl văd ca pe un instrument exclusivist, destinat elitei financiare, care poate transforma SUA într-un club al bogaților. În același timp, programe similare există deja în mai multe țări europene, ceea ce arată că tendința nu este una izolată.
Totuși, rămâne de văzut cum va influența această politică atât economia americană, cât și percepția publicului despre corectitudinea sistemului de imigrație. Cert este că SUA se aliniază acum unor state care pun un preț direct pe cetățenie, iar viitorul va demonstra dacă această strategie va aduce beneficiile scontate sau va alimenta și mai mult diviziunile sociale și politice.