Doliu la Hollywood! Actorul Graham Greene, cunoscut din „Dansează cu lupii”, „The Last of Us” și „Tulsa King”, a murit la 73 de ani
Graham Greene, actor canadian nominalizat la Oscar și una dintre figurile marcante ale comunității Primele Națiuni la Hollywood, s-a stins din viață la vârsta de 73 de ani, într-un spital din Toronto, după o boală îndelungată, relatează The Guardian.
Actorul Graham Greene a murit
„A fost un om cu principii, un caracter integru și o etică remarcabilă. Ne va lipsi pentru totdeauna”, a declarat agentul său, Michael Greene, pentru Deadline.
Născut în 1952, în Ohsweken, în Rezervația celor Șase Națiuni din Ontario, Greene a început să joace în timp ce lucra ca inginer de sunet, fiind încurajat de un prieten să citească un scenariu. A debutat pe scenă în anii 1970, în producții canadiene și britanice, iar pe ecran a apărut prima dată în 1979, în serialul The Great Detective. Primul său rol important în cinema a venit cu filmul biografic Running Brave (1983).
Consacrarea sa internațională a avut loc în 1990, când Kevin Costner l-a distribuit în rolul vraciului Lakota Sioux, Kicking Bird, în westernul multipremiat Dansează cu lupii. Interpretarea i-a adus o nominalizare la Oscar și l-a propulsat la Hollywood.
De-a lungul carierei, a jucat în filme notabile precum Thunderheart (1992), Maverick (1994), Die Hard with a Vengeance (1995), The Green Mile (1999) și The Twilight Saga: New Moon (2009).
Activitate recentă și recunoaștere
În ultimii ani, Greene a apărut în seriale de succes precum Reservation Dogs (FX, regizat de Taika Waititi), The Last of Us (HBO), 1883 și Tulsa King (Taylor Sheridan). A rămas activ până la final, fiind implicat și în proiecte care urmează să fie lansate.
Pentru contribuția sa artistică, Greene a primit de-a lungul timpului premii Grammy, Gemini și Canadian Screen Awards și are o stea pe Walk of Fame-ul Canadei. În iunie 2025, i-a fost decernat Premiul Guvernatorului General al Canadei pentru întreaga carieră în artele spectacolului.