Doi americani, surprinşi de munţii din România. Peisajele i-au cucerit: „Nu e Austria, nu e nici Elveţia”. Locurile de care nici românii nu prea ştiu
România continuă să surprindă turiștii străini, iar un cuplu de americani pasionați de călătorii a decis să revină în țară pentru a doua oară, fascinați de frumusețea naturală descoperită în prima lor vizită. JetLag Warriors, un duo cunoscut pe YouTube pentru vlogurile de travel autentice și fără filtre, a pornit într-o nouă aventură românească, de data aceasta dedicată zonelor montane, dar și litoralului.
Zonele montane comparate cu cele din străinătate
Într-un videoclip recent publicat pe canalul lor, cei doi americani și-au exprimat entuziasmul încă din primele cadre: „Când te gândești la zone montane frumoase din Europa, majoritatea se duc cu gândul la Elveția sau Austria. Dar România are câteva locuri ascunse pe care o să le descoperim”. Și au făcut exact acest lucru: au pornit pe un traseu care le-a purtat pașii prin unele dintre cele mai spectaculoase regiuni ale țării.
Prima oprire a fost în județul Hunedoara, la Lacul Cinciș, un loc mai puțin cunoscut chiar și de către mulți români. Aflat în apropierea orașului Hunedoara, lacul i-a uimit prin liniștea sa și peisajul montan care îl înconjoară, creând o atmosferă de poveste. Pentru cei doi americani, locul a fost o revelație – o bijuterie ascunsă care ar merita mai multă atenție din partea turiștilor, atât locali cât și internaționali.
Au continuat apoi aventura spre Transalpina, unul dintre cele mai înalte drumuri din România, unde altitudinea și priveliștile dramatice au reușit să le taie răsuflarea – la propriu și la figurat. Chiar dacă vremea nu a fost mereu prietenoasă, cu ploi și ceață care le-au pus răbdarea la încercare, experiența a fost descrisă ca fiind „absolut incredibilă”.
De la munte la mare
Un alt punct de interes care i-a impresionat a fost stațiunea montană Rânca. Acolo, cuplul a descoperit peisaje alpine care le-au amintit de zonele mai puțin aglomerate ale Elveției, dar cu un farmec românesc aparte. Fără aglomerația turistică specifică destinațiilor faimoase din Vestul Europei, Rânca le-a oferit un sentiment de autenticitate și libertate.
După câteva zile intense de explorare a munților românești, cei doi și-au încheiat călătoria la Marea Neagră, unde au avut ocazia să compare varietatea geografică a României – de la peisaje alpine la plaje cu nisip fin. JetLag Warriors nu s-au sfiit să spună că România este subapreciată și că are un potențial turistic imens, mai ales în zonele montane care rămân în mare parte neexplorate.
În aventura lor prin țara noastră, cei doi americani alături de fetița lor s-au îndrăgostit și de unul dintre preparatele culinare cele mai autentice: micii. I-au savurat de câte ori au avut ocazia, fie la terasă, fie preparați chiar de ei pe grătar, în mijlocul naturii, iar gustul lor a fost apreciat de fiecare dată.