Diagnosticul dur primit de Ionela Năstase din partea medicilor. Realizatoarea TV, bolnavă de cancer: „Cel mai greu cuvânt”
Ionela Năstase a ales să-și împărtășească public cea mai grea experiență din viața sa, dezvăluind modul în care un control de rutină i-a schimbat complet perspectiva asupra sănătății. În urmă cu aproximativ un an, realizatoarea TV a aflat că suferă de cancer.
„Acum un an, viața mea s-a oprit pentru câteva secunde, la un control de rutină, pentru că am primit acest diagnostic care îți taie respirația: cancer. A fost cel mai greu cuvânt pe care l-am auzit vreodată, dar și începutul celei mai mari lecții despre viață, curaj și recunoștință”, a mărturisit Ionela printr-o postare pe rețelele de socializare.
Un mesaj de prevenție și speranță
Deși vestea a fost șocantă, Ionela Năstase a transformat experiența într-un mesaj de prevenție pentru toți cei care ar putea amâna controalele medicale.
„Nu împărtășesc asta pentru a primi compasiune, ci pentru că știu că povestea mea poate salva vieți. Nu scriu aceste rânduri din dramă sau slăbiciune, ci cu speranța că vor ajunge la o femeie care poate amână acel control de ceva timp. Mergi. Programează-l. Nu aștepta să doară. Nu aștepta semne. Ai grijă de tine, așa cum ai grijă de toți ceilalți”, a adăugat jurnalista.
Ionela subliniază că, în cazul ei, boala nu a fost însoțită de simptome vizibile. Ea a mers la medic preventiv, ca parte a obiceiurilor sale regulate de monitorizare a sănătății.
„Eu nu am avut simptome. Nu am simțit că «e ceva în neregulă». Dar am fost la medic, așa cum fac regulat, pentru că am învățat să nu-mi neglijez sănătatea. Prevenția face parte din felul meu de a fi și pot spune, cu mâna pe inimă, că disciplina mi-a salvat viața”, a explicat aceasta.
Din suferință, un nou început
În ciuda diagnosticului dificil, Ionela Năstase spune că boala i-a oferit și o lecție importantă despre viață.
„Pentru mine, cancerul nu a fost sfârșitul, ci un nou început. Astăzi sunt bine. Sunt recunoscătoare. Și sunt aici pentru a spune că uneori, un simplu gest de grijă față de tine poate face diferența dintre o poveste tristă și una cu final fericit”, a precizat jurnalista.
Postarea sa are rolul de a inspira femeile să nu amâne controalele medicale și să acorde atenție sănătății lor, subliniind că prevenția poate salva vieți. Ionela Năstase a transmis un apel emoționant:
„Astăzi sunt puternică, sănătoasă și mai conștientă ca niciodată de darul fiecărei zile. Și dacă ești femeie și citești asta, fă-ți un bine: programează acel control pe care îl tot amâni. Fă-o pentru tine, pentru copiii tăi, pentru tot ce iubești.”
Sprijin și recunoștință
Jurnalista a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături, chiar fără să știe prin ce trece, și a reafirmat importanța comunității în momentele dificile.
„Mulțumesc că mi-ai fost alături, chiar și fără să știi prin ce trec. Acum vreau să fim împreună și în vindecare, și în prevenție. Ai grijă de tine. Te rog”, a încheiat Ionela Năstase, adresându-se direct urmăritorilor săi.