01 apr. 2025 | 14:47

Dezastrul descoperit într-o școală din București. Bazinul de înot pentru elevi, într-o stare deplorabilă: „Apa nu mai fusese înlocuită de trei ani” FOTO

Știri social
Dezastrul descoperit într-o școală din București. Bazinul de înot pentru elevi, într-o stare deplorabilă: „Apa nu mai fusese înlocuită de trei ani” FOTO
Facebook/Primăria Sectorului 6

Bazinul de înot de la o școală din București, construit și deschis pentru elevi, a devenit un pericol pentru siguranța copiilor. Reprezentanții Primăriei Sectorului 6 au publicat imagini ce arată fără dar și poate degradarea spațiului, după preluarea acestuia de instituția condusă de Ciprian Ciucu.

În ultimii cinci ani, bazinul a fost închiriat de o firmă care nu a efectuat nicio lucrare de reparații sau de întreținere. Rezultatul: o degradare ce nu poate fi trecută cu vederea: acoperițul stătea să cadă, filtre neschimbate, apa nu mai fusese înlocuită de trei ani, doar clorurată, gresia de pe fundul bazinului spartă, marginile și trambulina ruginite pe dedesubt. Sistemul de ventilație a fost și el distrus.

„Ce am găsit la bazinul de la Școala 311
În urmă cu trei săptămâni, l-am preluat într-o stare dezastruoasă. Firma care l-a închiriat nu a executat nicio lucrare de reparații, de întreținere, în cei cinci ani, cât a făcut bani aici.
Astfel că totul s-a uzat: de la interiorul bazinului până la acoperiș, care statea să cadă. Plin de rugină, se rupea, practic, fierul bucată cu bucată, inclusiv elementele de rezistență, de susținere.
Filtrele erau neschimbate, apa nu mai fusese înlocuită de trei ani, doar clorurată, de aici și coroziunea agresivă, gresia de pe fundul bazinului spartă, marginile și trambulina ruginite pe dedesubt. Sistemul de ventilație, distrus!”, au precizat cei de la Primăria Sectorului 6.

Bazinul de înot pentru elevi s-a transformat într-un pericol pentru siguranța celor mici

Adevărul a ieșit la lumină abia după ce bazinul a fost preluat de instituție și s-a dat startul lucrărilor. Acum, se reface nu doar bazinul, dar și exteriorul clădirii.

„Am aflat starea reală după ce am preluat incinta și am demarat lucrările. Am crezut că vor fi minime: de igienizare și dat cu ceva lavabil, însă, nu a fost deloc așa.

Inimaginabil ce au lăsat în urma lor cei de la Aqua Sport!
Și nu ne-au anunțat niciodată că investiția s-a degradat în așa hal. Conform contractului, erau obligați să asigure întreținerea spațiului și să ne anunțe despre apariția oricăror condiții care împiedică întrebuințarea spațiului.
De asemenea, au făcut modificări în interior fără acordul nostru și în lipsa avizului celor de la ISU și au amenajat sală de fitness, care nu era prevăzută în contract.

UNDE NE AFLĂM ACUM

Refacem cu totul atât bazinul, cât și exteriorul clădirii. Nu ne permitem să-i primim pe copiii voștri într-un spațiu nesigur, neconform.
Modernizăm tot, de la acoperiș, până la pereți, grinzi, sistem electric.
Lucrările au început de trei săptămâni și sunt în plină desfășurare.

Muncitorii au adâncit rigola de jur împrejurul bazinului, au chituit mozaicul din interior;
Au reparat și vopsit tavanul;
Au curățat și șlefuit grinzile de lemn de sus;
A fost decopertat acoperișul, curățat, grunduit, au fost montate plăci de betonit, urmează două straturi de hidroizolație;
Au schimbat sistemul de filtrare a apei, va fi unul de electroliză;
Azi, vopseau, șlefuiau grinzile și zugrăveau la etaje;
Urmează recondiționarea băilor și modernizarea sistemului de iluminat, dar și accesibilizarea intrărilor pentru persoanele cu dizabilități și schimbarea geamurilor.”

Potrivit reprezentanților primăriei, lucrările de modernizare se vor finaliza undeva la sfârșitul lunii aprilie, iar în luna mai ar trebui să își redeschidă porțile. Bazinul va fi predat apoi către către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, care va depune documentația pentru obținerea avizului de la Direcția de Sănătate Publică.

„Lucrările vor mai dura încă trei săptămâni. Le recepționăm, bazinul va fi predat către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, care va depune documentația pentru obținerea avizului de la Direcția de Sănătate Publică.
În luna mai sperăm să deschidem porțile și să vă primim așa cum se cuvine.”