Detaliile ascunse din primul interviu al lui Nicușor Dan la CNN. Cum a reacționat președintele ales în fața întrebărilor primite de la jurnalistul american

Detaliile ascunse din primul interviu al lui Nicușor Dan la CNN. Cum a reacționat președintele ales în fața întrebărilor primite de la jurnalistul american
Mesajele ascunse din aparitia lui Nicusor Dan la CNN. Sursa: captura CNN

Președintele ales al României, Nicușor Dan, a acordat primul său interviu internațional postului CNN. Deși a impresionat prin fluența în limba engleză și prin coerența ideilor, au existat și detalii mai puțin vizibile la prima vedere. Atitudinea sa rigidă și limbajul nonverbal au transmis un disconfort vizibil pe durata interviului.

Interviul lui Nicușor Dan la CNN: Ce s-a văzut și ce nu

Una dintre surprizele interviului a fost că Nicușor Dan a vorbit într-o engleză impecabilă, fără să apeleze la traducător. Răspunsurile sale au fost clare, bine structurate și livrate cu siguranță lingvistică. Cu toate acestea, gestica sa corporală și expresia facială au părut în contradicție cu stăpânirea discursului verbal.

Pe tot parcursul interviului, președintele ales a fost încruntat și nu a privit direct către camera de filmat. Privirea sa era constant îndreptată spre partea stângă, lăsând impresia că evită contactul vizual cu publicul. În plus, postura rigidă și tonul ușor tensionat al vocii au trădat o stare de disconfort sau, posibil, o concentrare intensă în fața unui public internațional exigent.

Mesaj ferm pentru partenerii occidentali

În planul conținutului, Nicușor Dan a fost tranșant. Întrebat despre alegerile din România, acesta a declarat că rezultatele reflectă o profundă frustrare a populației, generată de pierderea încrederii în instituțiile statului:

”Este mai degrabă o problemă de ordin social decât de una ideologică. Este vorba de recâștigarea încrederii populației în instituțiile statului.”

Referindu-se la contracandidatul său, George Simion, Nicușor Dan a afirmat că poziția conservatoare a acestuia este una falsă, menită să ascundă o agendă pro-rusă:

”George Simion a spus că este pro-Trump, dar nu prea este. (…) A spus că este singurul candidat anti-sistem, ceea ce nu este adevărat.”

”Nu a existat un sprijin al administrației Trump.”

Securitate europeană și relații internaționale

Un punct cheie în discuție a fost poziția României în cadrul parteneriatelor strategice și al securității europene. Nicușor Dan a reiterat susținerea pentru parteneriatul cu SUA și a adus în discuție scrisoarea celor șapte foști ambasadori americani care avertizau asupra riscului unui viraj pro-rus al României:

”Domnul Simion a avut același discurs precum cel al Rusiei.”

În privința apărării europene, președintele ales al României a subliniat:

”Europa trebuie să-și ia securitatea în propriile mâini, iar România trebuie să fie o parte a acestui lucru.”

”Sunt foarte mulțumit că liderii europeni înțeleg pericolul pe care Rusia îl reprezintă pentru toată Europa.”

Interviul a fost, astfel, o primă apariție pe scena internațională în care Nicușor Dan a combinat mesajele politice ferme cu o atitudine reținută, lăsând loc atât pentru încredere, cât și pentru întrebări legate de confortul său în rolul de președinte al României.