Destinația de vacanță perfectă, la două ore distanță de România. Prețuri mici, peisaje spectaculoase, este considerată comoara nedescoperită a Europei
La doar două ore de zbor din România se află o regiune italiană care pare desprinsă dintr-un film de epocă. Cu peisaje rurale, sate medievale și vinuri locale, Umbria a fost desemnată cea mai subestimată destinație de lux din Europa, devenind o alternativă autentică și liniștită la Toscana. Iar prețurile rămân accesibile pentru turiștii cu bugete variate.
Umbria, ”inima verde” a Italiei, cucerește turiștii prin simplitate
Ascunsă între Toscana și Lazio, Umbria este adesea trecută cu vederea în favoarea unor destinații mai populare, dar tocmai asta o face specială. Aici nu vei găsi aglomerația Florenței sau prețurile piperate din Amalfi, ci o atmosferă rustică, autentic italiană.
De altfel, agenția de turism CV Villas, cu sediul în Londra, a desemnat recent Umbria drept ”cea mai subestimată destinație de vacanță de lux din Europa”.
Clasamentul a fost întocmit în funcție de recenziile de călătorie ale turiștilor care au vizitat 50 de destinații europene mai puțin promovate.
”Umbria a fost supranumită ”Noua Toscana” în ultimii ani, dar încă reușește să evite lumina reflectoarelor, păstrându-și farmecul rustic, perfect pentru cei care caută propria lor dolce vita fără aglomerație”, a declarat CV Villas într-un comunicat de presă obținut de Travel + Leisure, relatează travelandleisure.com.
Orașe vibrante, arhitectură veche și preparate care te cuceresc
Umbria este presărată cu orașe pitorești precum Assisi – locul de naștere al Sfântului Francisc, Spello – celebru pentru festivalurile de flori și străzile înguste pline de culoare, și Montefalco – paradisul iubitorilor de vin. Clădirile din piatră, catedralele vechi de secole și priveliștile asupra dealurilor înverzite completează imaginea unei vacanțe liniștite și rafinate.
”Umbria este dovada că destinațiile subestimate din Europa oferă experiențe autentice departe de traseele turistice tipice”, se arată în comunicatele de presă.
Lux fără opulență și apropiere de natură
Cu un ”scor de lux subestimat” de 94,67 din 100 de puncte, Umbria s-a clasat pe primul loc în topul CV Villas. Pe locul doi se află Biarritz, un oraș francez popular printre surferi, urmat de alte destinații din Franța, Italia și Spania.
Spre deosebire de zonele ultra-cunoscute, Umbria oferă un lux discret, bazat pe calitate, liniște și autenticitate. La doar două ore de zbor din România, regiunea italiană devine o alternativă excelentă pentru cei care caută o vacanță memorabilă, fără prețul notorietății.