Descoperirea care schimbă tot ceea ce știai despre omul de Denisova. Cum a evoluat omenirea?

Descoperirea unui craniu parțial în provincia chineză Hualongdong oferă noi perspective asupra evoluției umane în Pleistocenul mijlociu, punând sub semnul întrebării granițele dintre specii.

În provincia Anhui din estul Chinei, într-o peșteră cunoscută sub numele de Hualongdong, arheologii au descoperit în 2019 rămășițele unui craniu uman parțial, datat cu o vechime de aproximativ 300.000 de ani.

Analizele ulterioare, publicate recent în Journal of Human Evolution, sugerează că individul, cunoscut sub denumirea HLD 6, ar putea reprezenta o formă umană arhaică cu trăsături amestecate, combinând elemente ale homininilor timpurii, oamenilor din Denisova și chiar ale oamenilor moderni.

Rămășițele, care includ o mandibulă aproape completă și o parte a cutiei craniene, par să aparțină unui copil de aproximativ 12-13 ani. Această estimare se bazează pe gradul de dezvoltare dentară.

Mandibula prezintă o fuziune timpurie între ramus și corpul mandibulei, o trăsătură rar întâlnită și considerată derivată, adică mai modernă, în cadrul evoluției hominine.

Totuși, alte caracteristici ale mandibulei și ale craniului se încadrează mai bine în morfologia homininilor arhaici din Pleistocenul mijlociu, precum Homo erectus.

Trăsăturile contradictorii ale acestui individ au dus echipa de cercetare condusă de Xiujie Wu de la Academia Chineză de Științe să sugereze existența unei linii distincte de hominini care a evoluat în Asia de Est în paralel cu alți membri ai genului Homo.

Această posibilă „a treia linie” de hominini ar putea explica de ce unele fosile asiatice nu se potrivesc exact cu Homo erectus, Homo heidelbergensis sau denisovienii, ci prezintă un amestec de trăsături, scrie Nature.

Oamenii din Denisova rămân în centrul unei dezbateri taxonomice

Descoperirea de la Hualongdong este importantă nu doar pentru că adaugă o piesă nouă în puzzle-ul evoluției umane în Asia, ci și pentru că alimentează o dezbatere de lungă durată: cine au fost, de fapt, denisovienii?

Deși ADN-ul extras din fosilele din peștera Denisova din Siberia și din alte situri a permis identificarea acestei populații ca o ramură distinctă a genului Homo, aspectul lor fizic rămâne în mare parte necunoscut, deoarece fosilele sunt extrem de fragmentare constând în principal dintr-o falangă, un dinte molar și câteva oase izolate.

În lipsa unui craniu complet asociat direct cu ADN denisovian, cercetătorii au încercat să stabilească profilul morfologic al acestor hominini folosind modele predictive, dar rezultatele sunt nesigure.

Unele fosile asiatice, cum ar fi cele din peșterile Xujiayao sau Xuchang din China, sau din Tam Ngu Hao 2 (Laos), ar putea aparține denisovienilor, dar nu există confirmări genetice clare.

Alte rămășițe, precum mandibula de la Xiahe (platoul tibetan), conțin ADN denisovian, dar nu pot fi atribuite fără echivoc unui tip morfologic specific, deoarece trăsăturile lor sunt amestecate.

În acest context, craniul de la Hualongdong ridică o întrebare-cheie: este vorba despre un reprezentant timpuriu al unei ramuri denisoviene, un hibrid între Homo erectus și o populație încă necunoscută, sau despre o linie paralelă care a evoluat independent, dar a contribuit ulterior la patrimoniul genetic al denisovienilor?

Asia de Est, un laborator evolutiv subestimat

Descoperirea de la Hualongdong întărește ipoteza conform căreia Asia de Est a fost nu doar o zonă de migrație pentru diverse specii de hominini, ci și un spațiu de evoluție locală, cu forme distincte de Homo care nu se încadrează clar în categoriile europene sau africane.

În lipsa unor serii continue de fosile și a unor probe genetice asociate, taxonomia acestor hominini asiatici rămâne însă extrem de complicată.

Clasificarea speciei căreia îi aparținea individul HLD 6 rămâne deschisă. Unii cercetători consideră că ar putea fi o populație de Homo erectus tardivă cu trăsături moderne incipiente, în timp ce alții văd în ea o dovadă a hibridizării între Homo erectus și alte linii de hominini încă necunoscute sau slab înțelese, cum ar fi denisovienii timpurii.

Trăsătura derivată a fuziunii mandibulare timpurii este deosebit de remarcabilă, întrucât nu a fost întâlnită la Homo erectus clasic, dar apare la oamenii moderni și neanderthalieni.

În plus, poziția geografică a sitului Hualongdong, în apropierea fluviului Yangtze, sugerează existența unei regiuni-tampon în care se puteau întâlni și reproduce diferite populații umane, venite fie dinspre vest (Asia Centrală), fie dinspre sud (Asia de Sud-Est). Această interacțiune ar putea explica combinația de trăsături arhaice și moderne observate la individul HLD 6.

Cazul craniului de la Hualongdong reflectă complexitatea tot mai evidentă a evoluției umane din Pleistocenul mijlociu.

Dacă în urmă cu doar câteva decenii cercetătorii operau cu un număr relativ redus de specii, Homo erectus, Homo heidelbergensis, Homo sapiens, astăzi, datele genetice și morfologice indică o rețea densă de populații, unele izolate, altele în contact, care au coexistat, s-au amestecat și au evoluat în paralel.

Acest nou craniu nu oferă un răspuns definitiv la întrebarea „cine au fost denisovienii?”, dar oferă un context esențial: acela al unei Asii de Est dinamice din punct de vedere evolutiv, unde diversitatea formelor umane era mai mare decât se credea.