Descoperire remarcabilă: Amfibieni de dimensiuni colosale din era Triasică au murit în circumstanțe misterioase

O descoperire de fosile în Wyoming, SUA, aduce în atenție o specie veche de amfibieni de dimensiunea aligatorilor, cu o istorie fascinantă de aproximativ 230 de milioane de ani.

Cu toate că aceste fosile sunt descrise ca fiind „excepțional de bine conservate”, cauza morții rapide a acestor creaturi rămâne un mister. Descoperirea este detaliată într-un studiu publicat în revista PLOS One, scrie Popsci.

O descoperire importantă despre Buettnererpeton bakeri

Amfibienii metoposaurizi tenospondili, strămoșii timpurii ai broaștelor, broaștelor țestoase și salamandrelor moderne, sunt unele dintre cele mai vechi forme de viață ale apelor dulci de pe continentul nord-american.

Buettnererpeton bakeri, specie care a trăit exclusiv în America de Nord în perioada Triasică, este unul dintre cei mai vechi reprezentanți ai acestor amfibieni gigantici.

Aceste creaturi, care trăiau în lacuri, râuri și bălți de apă dulce, aveau un comportament asemănător reptilelor, hrănindu-se cu pești, alte amfibii și orice altă pradă care se apropia prea mult de apă.

Potrivit paleontologilor Dave Lovelace și Aaron Kufner de la Universitatea Wisconsin-Madison, Buettnererpeton trăia aproape toată viața în apă, având o dietă bazată pe tot ce putea prinde în gură.

Aceștia au explicat că fosilele de Buettnererpeton au fost extrem de rare până în momentul actual, însă recenta lor excavare în zona de câmpie Nobby Knob din Dubois, Wyoming, a adus o adevărată comoară de fosile, extinzând cunoștințele despre aceste creaturi preistorice.

Extincție în masă pentru aligatorii uriași

Fosilele găsite în Wyoming nu reprezintă o acumulare lentă și treptată de cadavre, ci sunt rezultatul unui eveniment de extincție în masă, ce a avut loc într-o perioadă scurtă de timp.

Cercetătorii susțin că asta se poate întâmpla în mod similar cu ceea ce observăm astăzi în cazurile de secetă sau de fluxuri de nutrienți care duc la înfloriri de alge, afectând viața acvatică.

Studiul sugerează că acest eveniment ar fi avut loc într-un lac care a secat sau într-o zonă acoperită de o perioadă de secetă extremă, iar concentrarea animalelor în aceleași locuri ar fi dus la moartea lor în masă.

Fosilele, descoperite în soluri fine și sedimente stratificate, sunt remarcabile prin starea lor excelentă de conservare.

Multe dintre schelete sunt aproape intacte, iar în unele cazuri, oasele articulate, care sunt rare în alte locații de fosile de metoposaurizi din America de Nord, au fost păstrate, oferind o imagine detaliată a acestor creaturi preistorice.

În plus, s-au descoperit plăci dentare în gurile fosilelor, oferind noi informații despre anatomia lor.

Cu toate că mai sunt multe necunoscute cu privire la Buettnererpeton și la mediul în care trăia, cercetătorii sunt optimiști că analiza taphonomică (studiul procesului de moarte și conservare) va plus pe înțelegerea acestui eveniment și va lansa noi perspective asupra vieții amfibienilor din perioada Triasică.