Descoperire arheologică uimitoare: dovezi de mumificare vechi de 12.000 de ani, în sudul Chinei

Când auzim cuvântul „mumie”, gândul ne duce de obicei la Egiptul Antic. Totuși, o echipă internațională de arheologi a scos la lumină dovezi care schimbă complet această perspectivă. În sudul Chinei au fost descoperite rămășițe umane datând de acum 12.000 de ani, tratate printr-o tehnică de uscare cu fum înainte de înhumare. Aceasta reprezintă cea mai veche dovadă cunoscută de mumificare realizată intenționat de oameni, cu mult înaintea practicilor egiptene sau a celor ale culturii Chinchorro din Chile.

Cercetătorii de la Australian National University au analizat o colecție de oseminte provenind din 95 de situri arheologice pre-neolitice din sudul Chinei. Rezultatele au fost surprinzătoare: scheletele prezentau poziții neobișnuite, adesea ghemuite sau legate strâns, semn că trupurile fuseseră fixate înainte de descompunere. În plus, urmele de arsură și structura internă a oaselor au indicat o expunere la temperaturi scăzute, compatibilă cu un proces de uscare îndelungată deasupra unui foc mocnit.

Această metodă, denumită de cercetători „fumificare”, presupunea mai multe etape. După deces, corpul era legat într-o poziție hiper-flexată, apoi suspendat deasupra unui foc slab, astfel încât fumul și căldura moderată să deshidrateze țesuturile. După ce procesul de uscare se încheia, trupul putea fi păstrat pentru o perioadă într-o locuință, într-un adăpost special construit sau într-o peșteră, înainte de a fi îngropat. Practica se aseamănă cu ritualuri funerare încă existente în anumite comunități indigene din Australia sau Noua Guinee.

Credințe și simboluri vechi de milenii

Deși metoda avea și un scop practic – conservarea corpurilor în climatul cald și umed al regiunii – specialiștii cred că motivațiile erau mult mai profunde. În multe culturi tradiționale, se crede că sufletul celui decedat rătăcește în timpul zilei și revine la corp noaptea. Mumificarea, prin păstrarea trupului, ar fi putut fi percepută ca o modalitate de a facilita această legătură între lumea spiritelor și cea a celor vii.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Alți cercetători sugerează că uscarea cu fum reflecta o credință timpurie în imortalitate sau într-o viață de apoi. Consistența practicilor descoperite – de la legarea corpurilor până la expunerea controlată la fum – indică un set de ritualuri bine înrădăcinate, care au persistat timp de peste zece milenii în sud-estul Asiei. Această continuitate impresionantă arată cât de important era pentru aceste comunități să onoreze și să protejeze rămășițele celor dispăruți.

Un exemplu de mumie păstrată într-o gospodărie privată în Papua, Indonezia, fotografiată în ianuarie 2019 Foto: CNN

Impactul descoperirii asupra istoriei mumificării

Până acum, cele mai vechi dovezi de mumificare intenționată erau asociate Egiptului Antic, cu aproximativ 5.500 de ani în urmă, și culturii Chinchorro din Chile, veche de circa 7.000 de ani. Noul studiu împinge începuturile cunoscute ale acestei practici cu mii de ani mai devreme și pe un alt continent. Această descoperire sugerează că ideea de a conserva trupurile nu a apărut într-un singur loc, ci a evoluat independent în mai multe regiuni ale lumii.

În plus, rezultatele ridică întrebări despre interacțiunile culturale ale vremii. Deși nu există dovezi de contact direct între comunitățile din China pre-neolitică și alte civilizații care practicau mumificarea, similitudinile tehnice arată o nevoie universală de a păstra legătura cu morții. Practicile de fumificare ar putea reprezenta o soluție ingenioasă, adaptată mediului tropical unde descompunerea rapidă ar fi făcut altfel imposibilă conservarea.

Descoperirea din sudul Chinei nu doar rescrie cronologia mumificării, ci și demonstrează complexitatea credințelor umane preistorice. Departe de a fi simple ritualuri de îngropare, aceste practici reflectă o viziune elaborată asupra morții, a vieții de apoi și a rolului comunității în menținerea memoriei celor plecați. În lumina acestor dovezi, istoria omenirii își dezvăluie încă o dată profunzimea și ingeniozitatea, confirmând că dorința de a învinge efemeritatea a existat cu mult înainte de marile civilizații cunoscute.