De ce pare timpul să treacă mai repede pe măsură ce îmbătrânim, potrivit unui nou studiu

O echipă internațională de cercetători a identificat o posibilă explicație științifică pentru senzația că timpul „zboară” odată cu vârsta. Studiul, publicat la 30 septembrie în revista Communications Biology, arată că modificările produse în activitatea creierului pe măsură ce îmbătrânim ar putea fi responsabile pentru această percepție.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, specialiștii au analizat date provenite din proiectul Cambridge Centre for Ageing and Neuroscience (Cam-CAN), dedicat studierii îmbătrânirii creierului.

În cadrul experimentului, 577 de participanți cu vârste între 18 și 88 de ani au privit un fragment de opt minute dintr-un episod al serialului „Alfred Hitchcock Presents”, intitulat „Bang! You’re Dead”, în timp ce activitatea lor cerebrală era monitorizată prin imagistică fMRI, scrie LiveScience.

Activitatea cerebrală, tot mai lentă la vârste înaintate

Cercetătorii au folosit un algoritm denumit Greedy State Boundary Search (GSBS), care identifică tranzițiile dintre modele stabile de activitate cerebrală.

Rezultatele au arătat că, în timpul vizionării, persoanele mai în vârstă au înregistrat mai puține schimbări de stare neuronală, iar aceste stări s-au menținut pentru perioade mai lungi. În schimb, creierele participanților tineri treceau mai frecvent de la o stare la alta.

Această constatare sugerează că, la persoanele în vârstă, creierul „înregistrează” mai puține evenimente distincte într-un interval dat, ceea ce ar putea face ca timpul să fie perceput ca trecând mai repede.

Ipoteza este în acord cu ideile filosofului Aristotel, care afirma că durata subiectivă a timpului depinde de numărul evenimentelor semnificative percepute într-o perioadă.

Fenomenul observat a fost pus în legătură cu așa-numita dediferențiere neurală, o pierdere treptată a specificității activității neuronale odată cu vârsta.

În cazul tinerilor, anumite regiuni ale creierului reacționează strict la stimuli clari, cum ar fi fețele umane, în timp ce la persoanele în vârstă aceleași zone se activează și pentru obiecte fără legătură. Acest proces ar putea îngreuna delimitarea evenimentelor și, implicit, ar modifica percepția temporală.

Două scări ale timpului: cea socială și cea interioară

Joanna Szadura, lingvist la Universitatea Maria Curie-Skłodowska din Polonia, consideră că rezultatele sunt convingătoare, dar subliniază că percepția timpului are și o dimensiune psihologică.

Ea explică faptul că fiecare individ trăiește după două scări de timp: una socială, liniară, măsurată în ore și ani, și una internă, de natură logaritmică.

În termeni simpli, un an reprezintă 20% din viața unui copil de cinci ani, dar doar 2% din cea a unui adult de 50 de ani, proporție care schimbă radical modul în care simțim trecerea timpului.

Autorii studiului cred că există totuși modalități prin care vârstnicii pot „încetini” timpul subiectiv. Potrivit Lindei Geerligs, cercetătoare la Universitatea Radboud din Țările de Jos, activitățile noi, călătoriile, învățarea continuă și interacțiunile sociale semnificative pot contribui la o percepție mai bogată a timpului.