De ce se pune vâsc în casă de Crăciun şi de Revelion: povestea plantei mai vechi decât sărbătoarea Naşterii Domnului

Vâscul, una dintre cele mai cunoscute plante ale sărbătorilor de iarnă, are o istorie care precede cu mult Crăciunul. Planta își păstrează culoarea verde chiar și în cele mai aspre luni de iarnă, rezistând la ger și întuneric, motiv pentru care vechii germani credeau că vâscul provine direct din cer și este un simbol al vieții care nu moare.

Pentru popoarele nordice, vâscul era asociat cu norocul și începutul unui nou ciclu al vieții, fiind cules ritualic la solstițiul de iarnă. De aceea, tradiția sa este legată mai ales de Anul Nou, nu de Crăciun.

Planta divină a celților și ritualurile druizilor

Celții au fost cei care au ridicat vâscul la rang de plantă de esență divină, inițiind un adevărat cult în jurul acesteia. Cel mai prețuit era vâscul crescut pe stejar, numit de ei „lacrima stejarului”. Culegerea lui era însoțită de ceremonii ample: druizii, îmbrăcați în veșminte albe, tăiau vâscul exclusiv cu o seceră de aur, îl așezau într-o mantie albă și aduceau ofrande zeilor.

În timpul ritualului erau sacrificați doi tauri albi, iar rugăciunile aveau rolul de a alunga duhurile rele și de a aduce armonie și protecție comunității.

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Horoscopul zilei de luni, 2 februarie 2026. Zodia pentru care săptămâna începe cu provocări profesionale

Legende nordice și puterea împăcării

O celebră legendă nordică spune că Balder, fiul zeiței Frigga, a fost ucis de o săgeată din vâsc. Lacrimile albe ale zeiței l-au readus la viață, iar Frigga a binecuvântat planta, transformând-o într-un simbol al iubirii și al reconcilierii.

În alte legende medievale se spune că vâscul era atât de venerat încât, dacă doi dușmani se întâlneau sub un copac în care creștea vâsc, erau obligați să lase armele jos și să se împace, recunoscând puterea magică a plantei.

Sărutul sub vâsc și legătura cu dragostea și fertilitatea

Tradiția sărutului sub vâsc este cunoscută mai ales în țările anglo-saxone. Se credea că cei care se sărută sub o ramură de vâsc în perioada Crăciunului vor avea bucurie, fericire și noroc.

Obiceiul este asociat pentru prima dată cu festivitățile organizate de greci în timpul Saturnaliilor, iar mai târziu cu tradițiile legate de căsătorie și fertilitate. În vechime, se spunea că vâscul avea puteri de sporire a fertilității, iar fetele care stăteau sub coronița de vâsc nu aveau voie să refuze un sărut. Acesta putea însemna iubire, prietenie sau noroc.

Mai mult, tradiția spunea că o fată care rămânea nesărutată sub vâsc urma să aibă ghinion în dragoste în anul următor și nu se căsătorea. După fiecare sărut, o bobiță albă de vâsc trebuia ruptă, iar odată ce toate bobițele dispăreau, obiceiul lua sfârșit.

Tradiție păstrată până astăzi

Deși semnificațiile străvechi s-au pierdut în timp, obiceiul sărutului sub vâsc a fost păstrat în multe țări. Astăzi, un sărut sub vâsc este considerat semnul unei relații lungi și fericite, iar în Franța tradiția se practică în special în ziua de Anul Nou.

În ajunul Crăciunului, oamenii continuă să-și împodobească locuințele cu vâsc, ca simbol al bucuriei, păcii sufletești și al speranței într-un an mai bun.