De ce se nasc bebelușii cu aproape 100 de oase în plus și ce se întâmplă cu ele pe măsură ce se ajunge la viața adultă

Nou-născuții au până la 300 de oase, față de cele 206 ale unui adult. Diferența se explică prin adaptări biologice necesare dezvoltării timpurii.

La naștere, corpul unui bebeluș este format din aproximativ 275–300 de oase, cu mult mai multe decât cele 206 ale unui adult. Această particularitate anatomică nu este o eroare de dezvoltare, ci un mecanism adaptativ esențial pentru supraviețuire și dezvoltare, scrie IFLScience.

Oasele suplimentare din copilărie, o adaptare la naștere și creștere

Multe dintre aceste oase suplimentare sunt de fapt structuri separate din cartilaj, un țesut mai moale și mai flexibil decât osul matur.

Flexibilitatea cartilajului este crucială pentru a permite trecerea bebelușului prin canalul de naștere și pentru a-i oferi mobilitatea necesară în primele luni de viață.

Un exemplu clar este craniul. La naștere, acesta este alcătuit din cinci plăci osoase separate, unite prin fontanele – spații moi care permit deformarea temporară a capului în timpul travaliului. Aceste fontanele se închid treptat, începând cu primele luni și până în jurul vârstei de doi ani.

Osificarea și fuziunea oaselor, drumul spre maturitatea scheletică

Procesul prin care cartilajul se transformă în os se numește osificare sau osteogeneză. Acesta începe încă din săptămâna a opta de dezvoltare intrauterină și continuă până la sfârșitul adolescenței. Există două tipuri de osificare:

• Osificarea intramembranoasă, prin care se formează oasele plate, precum cele ale craniului, din foi de țesut conjunctiv.

• Osificarea encondrală, prin care majoritatea oaselor corpului se dezvoltă prin înlocuirea treptată a cartilajului cu țesut osos solid.

În ambele cazuri, un rol esențial îl au celulele numite osteoblaste, care produc matricea osoasă – un amestec de colagen și minerale, în special calciu. Aceasta oferă duritatea specifică oaselor mature.

Pe măsură ce copilul crește, oasele mici încep să se unească. De exemplu, oasele care formează inițial partea inferioară a coloanei vertebrale sau sternul fuzionează treptat. În paralel, oasele lungi, cum ar fi femurul, se alungesc prin zonele de creștere din apropierea extremităților lor.

Numărul crescut de oase la naștere este rezultatul unei strategii evolutive care echilibrează nevoia de mobilitate intrauterină și naștere cu necesitatea dezvoltării postnatale.

Pe măsură ce creștem, scheletul nostru devine mai rigid și mai rezistent, dar pierde din flexibilitatea și redundanța inițială. Această tranziție reflectă echilibrul între adaptare biologică și maturizarea fizică.