De ce România apela la muncitori străini acum 150 de ani: Migrația temporară și impactul său

România secolului al XIX-lea se confrunta cu o problemă importantă: lipsa forței de muncă. Agricultura, principala ocupație a vremii, necesita mulți lucrători, însă populația locală nu reușea să acopere cererea. În acest context, importul de muncitori străini a devenit o soluție practică. Acest fenomen, documentat încă din 1885, a fost studiat în detaliu de Vasile M. Kogălniceanu, care a analizat amploarea migrației temporare de forță de muncă în Vechiul Regat.

Muncitorii străini în agricultura românească

În studiul său din 1901, Kogălniceanu dezvăluia că numărul lucrătorilor agricoli străini a crescut constant între anii 1885 și 1900. Inițial, mai puțin de 20.000 de muncitori erau aduși anual, însă, după 1890, această cifră a crescut, atingând 35.000 în 1898. Acești muncitori proveneau, în principal, din țările vecine și erau concentrați în județe precum Botoșani, Iași, Tutova și Teleorman.

Agricultura nu era însă singurul domeniu unde se remarca prezența muncitorilor străini. Mulți dintre ei activau ca grădinari, meseriași sau servitori, venind în mod individual și nefiind cuprinși în statisticile oficiale. De exemplu, grădinarii bulgari care cultivau legume pe terenuri închiriate nu erau incluși în cifrele oficiale, deși numărul lor era semnificativ, estimat la câteva mii.

Această imigrație masivă reflecta o nevoie acută de forță de muncă, dar și o deficiență structurală în organizarea muncii agricole locale. Chiar și cu aportul muncitorilor străini, concluzia studiului lui Kogălniceanu era clară: România avea mult prea puțini lucrători disponibili.

Incendiu puternic în București, la o clădire a Liceului Timpuri Noi. Pompierii au intervenit cu zece autospeciale

Cât a ajuns să coste o casă în Rusia în 2025? Scumpiri masive în ultimul an

Migrația temporară și impactul său

Un aspect important al fenomenului era caracterul temporar al imigrației. Majoritatea muncitorilor străini veneau pentru perioade scurte, atrași de oportunitățile sezoniere din agricultură. Această migrație temporară era, însă, mult mai extinsă decât indicau datele oficiale. Pe lângă muncitorii care veneau în cete organizate, cu permise colective, existau și mulți alții care veneau individual, fie pentru muncă agricolă, fie pentru alte ocupații.

Pe lângă lucrătorii agricoli, meseriașii străini și servitorii contribuiau la economia locală. Aceștia au jucat un rol esențial în dezvoltarea unor industrii și meșteșuguri care, la acea vreme, nu aveau suficienți practicanți locali.

În ciuda acestor contribuții, fenomenul migrației temporare era văzut și ca un simptom al subdezvoltării economice a României. Lipsa unei clase de muncitori bine organizate și insuficiența oportunităților locale de angajare reflectau o economie rurală în stagnare, încă dependentă de modele de lucru arhaice.

Situația muncitorilor străini astăzi

În prezent, importul de forță de muncă continuă, dar în forme mult mai sofisticate și diversificate. România modernă găzduiește zeci de mii de muncitori străini, proveniți în special din Asia. Conform datelor Ministerului Muncii, peste 140.000 de cetățeni străini lucrează cu acte în regulă în România, cei mai mulți activând în sectoare precum construcțiile, industria alimentară și servicii.

În mod ironic, județele care aduceau muncitori străini în secolul al XIX-lea, precum Ilfov sau Constanța, continuă să fie zone cu o cerere mare de forță de muncă. Bucureștiul, în special, concentrează aproape 50.000 de muncitori străini, ceea ce reflectă dezvoltarea economică a capitalei și nevoia acută de personal.

Istoria muncitorilor străini în România ne oferă o perspectivă valoroasă asupra dinamicilor economice și sociale din ultimele două secole. Dacă în trecut lipsa de muncitori era rezultatul unei economii predominant agrare, astăzi fenomenul este alimentat de globalizare și de nevoia de forță de muncă în industrii moderne. Deși motivele și contextul au evoluat, importul de muncitori străini rămâne o constantă în peisajul economic românesc.