27 mart. 2025 | 14:42

De ce programul Visa Waiver pentru România a fost blocat de SUA în ultima clipă. Explicațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe, Andrei Bogdan Țărnea: „Ar fi făcut-o cu orice țară care ar fi fost în proces” EXCLUSIV

Știri social
De ce programul Visa Waiver pentru România a fost blocat de SUA în ultima clipă. Explicațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe, Andrei Bogdan Țărnea:
EXCLUSIV

De ce a fost programul Visa Waiver pentru România blocat de SUA în ultima clipă? În exclusivitate pentru Playtech.ro, Andrei Bogdan Țărnea, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, a explicat ce înseamnă decizia și de ce a fost luată de autoritățile americane.

Guvernul SUA a anunțat marți că revizuiește recenta includere a României în Programul Visa Waiver (VWP) pentru a asigura conformitatea cu cerințele stricte de securitate ale acestuia. Pe durata acestei revizuiri, Statele Unite suspendă aplicarea Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) pentru cetățenii români, conform unui comunicat al Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), care nu precizează perioada exactă a acestei măsuri.

Anunțul a creat un val de reacții, în condițiile în care românii așteptau de ani buni momentul în care ar fi putut să călătorească în SUA fără să mai fie nevoiți să treacă prin lungul proces de a obține viza.

De ce a fost blocat programul Visa Waiver pentru România

Contactat de jurnaliștii Playtech, Andrei Bogdan Țărnea, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, a explicat mai bine decizia autorităților americane, punctând motivul pentru care programul Visa Waiver pentru România a fost blocat de SUA.

„România a intrat în programul Visa Waiver când autoritățile americane au luat la cunoștință că țara noastră a îndeplinit toate condițiile.

Ceea ce a fost suspendat a fost aplicarea implementării programului. Adică a fost suspendată pentru evaluare, pentru a verifica impactul asupra securității frontierelor americane. Acum, ceea ce eu speculez, deci nu este o poziție oficială, este că ar fi făcut-o cu orice țară care ar fi fost în proces. Întâmplător, acum este doar România în această situație. Nu există niciun alt stat în situația de a fi intrat în programul Visa Waiver, dar să nu fi fost încă aplicat.

Au existat însă situații permise de legislația americană de suspendare a aplicării programului, ceea ce nu e cazul în România. Din nou, noi eram incluși în program, dar el nu era încă aplicat, pentru că pentru aplicarea lui trebuia ca partea americană să facă un ultim pas, adică să pornească programul de preînregistrare și preautorizare a călătoriilor – ESTA. Trebuia să înceapă să funcționeze la 31 martie. Autoritățile americane au suspendat pentru evaluare această operaționalizare”, a explicat Andrei Bogdan Țărnea, în exclusivitate pentru Playtech.ro.

Purtătorul de cuvânt al MAE a precizat că suspendarea aplicării Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) pentru cetățenii români are implicații directe asupra cetățenilor țării noastre:

„Chestiunea asta are implicații directe: toți cetățenii care nu au cerut viză pentru că sperau că de la 31 martie nu mai este necesară, trebuie să își depună acum cererea de viză”, a încheiat acesta.