De ce oamenii dormeau în două etape și cum a dispărut acest obicei vechi de secole

Trezitul la ora trei dimineața nu este un semn al insomniei moderne, ci o moștenire a unui mod de viață uitat. Istoricii și specialiștii în somn au descoperit că, pentru cea mai mare parte a istoriei umane, somnul nu era un proces continuu de opt ore, ci împărțit în două etape distincte: „primul somn” și „al doilea somn”. Între cele două perioade, oamenii se trezeau pentru una sau două ore, timp în care citeau, se rugau, îngrijeau gospodăria sau stăteau de vorbă.

Această practică, numită somn bifazic, a fost prezentă în Europa, Africa și Asia până în secolul al XIX-lea. Surse literare și documente istorice, de la Homer la Virgil și până la cronicile medievale, descriu momentul de trezire dintre cele două somnuri ca pe o parte firească a vieții. În acea perioadă, liniștea nopții era văzută ca un timp de reflecție, de intimitate sau chiar de productivitate.

Dispariția somnului în două etape a început odată cu Revoluția Industrială și cu apariția luminii artificiale. În secolele XVIII–XIX, lămpile cu ulei și gaz, urmate de electricitate, au transformat radical ritmul vieții. Oamenii nu mai erau obligați să se culce odată cu apusul, iar activitățile de seară s-au prelungit.

Lumina artificială a modificat și ceasul biologic. Expunerea la lumină înainte de culcare reduce secreția de melatonină – hormonul care reglează somnul – și întârzie momentul în care organismul simte nevoia de odihnă. Astfel, somnul a început să se concentreze într-o singură perioadă mai scurtă, adaptată la programul de lucru din fabrici și birouri.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Până la începutul secolului XX, ideea de „opt ore de somn continuu” devenise noul standard, iar „al doilea somn” a fost uitat aproape complet. Totuși, studiile moderne arată că, în absența luminii artificiale, oamenii tind să revină spontan la acest model natural. În experimente unde participanții trăiau săptămâni întregi fără surse de lumină electrică, aceștia adoptau două perioade de somn separate de un interval calm de veghe în jurul miezului nopții.

Un exemplu recent vine din Madagascar, unde o comunitate agricolă fără acces la electricitate menține încă acest tipar: oamenii dorm câteva ore, se trezesc în jur de miezul nopții, apoi adorm din nou până la răsărit.

Lumina, timpul și percepția nopții

Schimbarea obiceiurilor de somn a avut legătură directă cu modul în care percepem timpul. În trecut, noaptea era împărțită clar în două: înainte și după intervalul de veghe. Această ruptură făcea ca timpul să pară mai ușor de suportat, mai „ordonat” în întunericul lung al iernilor.

Astăzi, sub lumina constantă a ecranelor și a becurilor, acea delimitare a dispărut. În loc să observăm liniștea naturală a nopții, o umplem cu activități și stimulări artificiale. Ritmurile circadiene – mecanismele interne care reglează somnul și starea de veghe – devin confuze, mai ales în lunile reci, când lumina naturală este slabă.

Cercetările de la Keele University, realizate în laboratorul de psihologie cognitivă, au demonstrat cât de profund influențează lumina percepția timpului. Participanții expuși la scene nocturne sau slab luminate au perceput intervale de două minute ca fiind mai lungi decât în condiții de lumină puternică. Cu alte cuvinte, întunericul ne face să simțim timpul mai lent, iar stările de anxietate sau melancolie accentuează această distorsiune.

În regiunile polare, unde lumina naturală lipsește luni întregi, această relație devine și mai evidentă. Populațiile indigene sau localnicii obișnuiți cu ciclurile extreme ale zilei și nopții se adaptează mai ușor, însă vizitatorii suferă adesea de tulburări de somn și confuzie temporală. Studiile asupra islandezilor arată că anumite adaptări genetice pot oferi o rezistență mai mare la efectele lipsei de lumină, reducând riscul depresiei sezoniere.

Ce ne spune știința despre trezitul la 3 dimineața

Trezirea bruscă în toiul nopții, urmată de o perioadă de veghe aparent inexplicabilă, este frecventă și naturală. Experții în somn spun că nu este o tulburare, ci o reminiscență a somnului bifazic. Creierul nostru este programat să se trezească uneori între fazele de somn profund și REM, iar dacă nu ne speriem de acest fenomen, ne putem întoarce la odihnă mult mai ușor.

Ceea ce amplifică senzația de insomnie este, de fapt, percepția timpului. Noaptea, în liniște și semiîntuneric, minutele par ore. De aceea, specialiștii în terapia cognitiv-comportamentală pentru insomnie recomandă ca, dacă nu readormi în 20 de minute, să te ridici din pat și să faci o activitate calmă, în lumină difuză – de exemplu, să citești câteva pagini.

Un alt sfat este acoperirea ceasului. Privitul constant la oră accentuează stresul și face timpul să pară și mai lent. Acceptarea momentului de veghe, fără panică, poate restabili echilibrul natural al somnului.

În fond, trezitul în mijlocul nopții nu este un semn al lumii moderne, ci un reflex vechi de secole. Înainte ca electricitatea să transforme noaptea în zi, oamenii știau să trăiască în ritmul naturii: două somnuri, o pauză de liniște și, odată cu zorii, un sentiment de refacere completă. Poate că, în loc să ne temem de ora 3 dimineața, ar trebui să o privim ca pe o amintire a felului în care, odinioară, oamenii înțelegeau odihna – nu ca pe o cursă pentru opt ore perfecte, ci ca pe un dans firesc între somn, veghe și liniște.