De ce nu se mai scrie numele posesorului maşinii în cartea de identitate? Explicaţia MAI
Mulți șoferi care au cumpărat recent o mașină au observat o schimbare importantă: în cartea de identitate a vehiculului (CIV) nu mai apare trecut numele noului proprietar. Această modificare a stârnit confuzie și numeroase întrebări, motiv pentru care Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a venit cu o explicație oficială.
Numele proprietarului, în baza de date
Reprezentanții instituției au precizat că în momentul în care o mașină își schimbă proprietarul, cartea de identitate rămâne neschimbată, la fel ca document tehnic al vehiculului. Numele cumpărătorului nu se mai înscrie acolo, ci va figura doar în baza de date a autorităților și pe noul certificat de înmatriculare emis după finalizarea procedurii.
Cu alte cuvinte, CIV rămâne un document strict tehnic, care atestă caracteristicile mașinii – marca, modelul, seria șasiului, motorizarea, norma de poluare și alte detalii tehnice – fără a mai fi actualizat cu informații despre proprietar. Scopul acestei schimbări este reducerea birocrației și creșterea siguranței juridice, întrucât proprietarul de drept este cel care figurează în registrele electronice și în certificatul de înmatriculare, nu în cartea de identitate a vehiculului, au explicat reprezentanții MAI.
Astfel, dacă până acum fiecare tranzacție implica o vizită la RAR pentru actualizarea CIV-ului cu numele noului proprietar, în prezent această etapă nu mai este necesară. Procedura este simplificată, iar timpul pierdut de șoferi se reduce semnificativ.
Înmatricularea unei mașini în 2025 – acte și pași de urmat
Chiar dacă numele nu mai apare în cartea de identitate a vehiculului, înmatricularea rămâne o etapă obligatorie atunci când cumperi o mașină, fie nouă, fie second-hand. Pentru anul 2025, legislația stabilește clar ce documente trebuie pregătite:
- Cartea de identitate a vehiculului (CIV) – emisă de Registrul Auto Român, obligatorie la orice înmatriculare;
- Actul de identitate al solicitantului – carte de identitate sau pașaport;
- Dovada plății contravalorii certificatului de înmatriculare – se achită online sau la ghișeu;
- Polița RCA valabilă – în format electronic sau tipărit;
- Documentele care atestă dreptul de proprietate – contract de vânzare-cumpărare, factură sau act de donație;
- Fișa de înmatriculare – cu datele cumpărătorului și, dacă e cazul, ștampila organului fiscal care confirmă înregistrarea vehiculului la noul proprietar;
- Certificatul de autenticitate – obligatoriu pentru mașinile second-hand aduse din afara României, eliberat de RAR;
- Certificatul de înmatriculare vechi și plăcuțele – în cazul autovehiculelor deja înmatriculate în România.
Procedura este relativ simplă: proprietarul depune online sau la ghișeu dosarul complet, iar după procesarea actelor primește noul certificat de înmatriculare, în care figurează numele său. Plăcuțele de înmatriculare pot fi păstrate, dacă se dorește, sau schimbate cu unele noi.