Cum va fi vremea de Sfântul Andrei şi de 1 Decembrie: prognoza meteo pentru următoarea lună
Meteorologii au făcut publică prognoza pentru intervalul 29 noiembrie – 22 decembrie 2025, iar veştile indică o perioadă mai caldă decât în mod obişnuit pentru această parte a anului. Potrivit specialiştilor, valorile termice se vor situa, în mare parte din interval, peste mediile climatologice obişnuite, în timp ce regimul precipitaţiilor va varia de la o săptămână la alta, cu episoade de cantităţi excedentare, dar şi cu perioade mai secetoase.
Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni
În perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade pe întreg teritoriul României. Cea mai mare abatere pozitivă de la normal se va resimţi în extremitatea de sud-est a ţării, unde sunt aşteptate valori neobişnuit de ridicate pentru finalul toamnei. În ceea ce priveşte precipitaţiile, acestea vor fi abundente în sudul ţării, regimul pluviometric fiind excedentar în regiunile sudice. În schimb, în extremitatea de nord şi de sud-est a ţării, precipitaţiile vor fi local deficitare, iar în restul teritoriului se vor încadra, în linii mari, în limite normale.
În intervalul 1 – 8 decembrie, vremea caldă va persista. Temperaturile medii vor continua să depăşească valorile normale pentru această perioadă în întreaga ţară, cu o accentuare a diferenţelor în zonele montane. Totodată, această săptămână va fi caracterizată de un deficit general de precipitaţii, cantităţile de apă fiind sub normal în toate regiunile.
Anomalie termică pozitivă
Săptămâna 8 – 15 decembrie aduce, de asemenea, temperaturi uşor mai ridicate decât cele obişnuite pentru mijlocul lunii decembrie, la nivelul întregii ţări. Regimul precipitaţiilor va fi deficitar în regiunile vestice şi nord-vestice, în timp ce în restul teritoriului se va menţine, în general, apropiat de media normală pentru această perioadă.
Abia în intervalul 15 – 22 decembrie se va observa o revenire treptată către normalul termic. Mediile valorilor de temperatură se vor situa în jurul celor specifice perioadei, fără abateri semnificative. Precipitaţiile vor fi, în general, apropiate de cele normale în regiunile extracarpatice, însă în restul ţării acestea vor fi uşor deficitare.
În ansamblu, perioada următoare se va caracteriza printr-o uşoară anomalie termică pozitivă, cu temperaturi mai ridicate decât cele aşteptate şi cu un regim al precipitaţiilor variabil, aspect care ar putea influenţa atât activităţile agricole, cât şi planurile de zi cu zi ale populaţiei.
Vremea de 1 decembrie pentru Bucureşti
Meteorologii au anunțat prognoza pentru intervalul 1 decembrie, ora 08:00 – 2 decembrie, ora 08:00, iar vremea se anunță schimbătoare, cu numeroase regiuni acoperite de nori și cu apariții frecvente de ceață, în special pe timpul nopții și în orele dimineții. La nivel național, cerul va fi predominant noros în nord, nord-est și în zona centrală a țării, unde izolat se vor semnala ploi slabe. În zonele montane înalte sunt posibile precipitații mixte.
În sud și vest, vremea va fi ușor mai blândă, cu cer parțial variabil, însă nu vor lipsi episoadele de nori joși dimineața și spre finalul intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat, iar ceața se va forma pe arii restrânse, mai ales în timpul nopții. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 12 grade, iar cele minime se vor situa între -2 și 6 grade, în funcție de zonă.
În București, valorile termice vor fi ușor mai ridicate comparativ cu ziua anterioară. Cerul va fi variabil, cu perioade de nebulozitate joasă și ceață atât dimineața, cât și pe parcursul nopții. Vântul va sufla slab, iar maximele se vor încadra între 9 și 11 grade, în timp ce minimele vor rămâne în jurul a 2–3 grade.