Cum se numeşte poezia care a ajuns imnul naţional al României: nu este „Deşteaptă-te, române!” , cum cred mulţi

De-a lungul istoriei moderne, românii au fost uniți de un cântec care a depășit statutul de simplă creație poetică, devenind un simbol puternic al identității naționale. Deși cei mai mulți îl cunosc drept „Deșteaptă-te, române!”, imnul își are originea într-o poezie tipărită sub titlul „Un răsunet”, apărută în 1848 și legată strâns de tensiunile, frământările și idealurile revoluționare ale epocii.

Publicarea poeziei „Un răsunet” și contextul revoluționar

În 21 iunie 1848, în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, a fost publicată poezia „Un răsunet”, semnată de Andrei Mureșanu. Textul a apărut în plină perioadă revoluționară, iar mesajul său, plin de îndemnuri și simboluri patriotice, avea menirea de a încuraja unitatea românilor. Deși astăzi poemul este cunoscut după primul său vers – „Deșteaptă-te, române!” –, titlul original era „Un răsunet”.

Începând cu 24 ianuarie 1990, poezia lui Andrei Mureșanu, pusă pe muzică atribuită de unii lui Anton Pann, a devenit Imnul Național al României. Deși această asociere muzicală este larg răspândită, originile melodiei rămân neclare, iar unele surse o plasează în tradiția cântecului religios „Din sânul maicii mele”.

Primele interpretări și controversele privind melodia

Creația lui Mureșanu a fost pusă pe note chiar în ziua în care autorul a recitat versurile unor prieteni din Brașov. Prima interpretare ar fi avut loc într-o grădină din Șcheii Brașovului, nu la 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, cum s-a crezut multă vreme. Această confuzie provine din relatări care nu precizau cu exactitate ce cântec patriotic fusese cântat în acel moment.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

În ceea ce privește compozitorul melodiei, opiniile sunt împărțite. Unii îl consideră autor pe Anton Pann, alții susțin că melodia ar fi fost creată de Gheorghe Ucenescu, elev al lui Pann. Tot Ucenescu povestește cum Mureșanu ar fi ales melodia în 1848, în grădina parohului Bonifatie Pitiș, unde cântase „Din sânul maicii mele”. Această variantă a devenit una dintre cele mai vehiculate.

Cert este că poezia „Un răsunet”, cunoscută în popor ca „Deșteaptă-te, române!”, a fost rapid adoptată în rândul românilor, devenind un cântec al curajului, al identității și al chemării la unitate.

Parcursul imnului de la revoluție și până în prezent

Imnul a fost prezent în toate momentele importante ale istoriei României, de la conflictele armate până la perioadele de renaștere națională. Nicolae Bălcescu l-a numit „Marseilleza românilor”, datorită forței sale mobilizatoare. Deși interzis în perioada comunistă, a revenit puternic în conștiința publică în timpul Revoluției din 1989 și a fost adoptat oficial în 1990.

Structura imnului conține cinci strofe și un refren, toate încărcate de metafore, simboluri și mesaje patriotice. Tonul solemn și optimist l-a transformat într-un cântec definitoriu pentru români, interpretat cu emoție la fiecare eveniment oficial, dar și în momentele cheie ale istoriei.

Versuri

Deșteaptă-te, române!

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!

– de Andrei Mureșanu