Cum se face plângere la Poliție în România, de ce nu poate fi anonimă. Explicația din Codul Penal

În practică, multe situații te pun în fața unei alegeri inconfortabile: anunți autoritățile despre o faptă penală sau eviți implicarea de teamă ori din neîncredere. Legea îți oferă mai multe căi de sesizare, dar nu toate sunt egale ca efecte. Diferența decisivă este între o plângere sau un denunț asumat, pe de o parte, și o sesizare anonimă, pe de altă parte. De aici vine și răspunsul scurt: nu poți depune „oficial” o plângere sau un denunț anonim, iar motivele țin de garanțiile de corectitudine ale procesului penal.

Plângere, denunț și sesizare din oficiu: ce alegi și ce efecte produce

În mod curent, dacă ești persoana vătămată, formulezi plângere. Dacă ai aflat despre o infracțiune, dar nu ești victima, formulezi denunț. Ambele acte sunt modalități formale de sesizare și trebuie să fie asumate, cu datele tale de identificare și semnătură. Regula asumatului nu e un capriciu: fără un autor identificabil, organele judiciare nu pot verifica buna-credință, nu pot solicita clarificări și, dacă se dovedește că ai acuzat pe nedrept, nu te pot trage la răspundere pentru denunț calomnios sau declarații mincinoase.

Denunțul este definit de Codul de procedură penală ca „încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni”, cu mențiunea expresă că se poate face numai personal. Asta înseamnă că trebuie să te identifici, să descrii fapta cât mai concret, să indici când și unde s-a petrecut, cine ar fi făptuitorul, dacă îl știi, și ce mijloace de probă există. Un denunț fără semnătură ori fără date de identitate nu e valabil ca act de sesizare.

Asta nu înseamnă că orice informație anonimă e aruncată la coș. Codul prevede și sesizarea din oficiu: dacă procurorul sau poliția află „din orice sursă” că s-ar fi comis o infracțiune, pot declanșa verificări preliminare. Aici, identitatea expeditorului nu contează, ci cât de credibile și verificabile sunt datele. Practic, un e-mail anonim cu detalii exacte, documente și indicii concrete poate deschide o evaluare, însă nu înlocuiește plângerea sau denunțul asumat.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Cum formulezi corect o plângere și de ce nu merită „anonimatul”

Dacă ești victima, redactezi o plângere clară. Scrii cine ești, cum poți fi contactat, descrii fapta cronologic, indici locul, data, eventualele leziuni sau pagube, persoanele implicate și martorii. Atașezi probe: poze, înregistrări realizate legal, documente, extrase de conversații. Depui plângerea la secția de poliție competentă teritorial sau la parchet; o poți trimite și prin poștă ori prin avocat. Păstrezi numărul de înregistrare.

Dacă nu ești victima, dar ai aflat despre o infracțiune, alegi denunțul. Conținutul este similar: te identifici, descrii fapta, explici cum ai aflat, indici probele și persoanele care pot confirma. Un denunț bine făcut economisește timp și reduce riscul de clasare pentru „lipsă de elemente”.

Poți trimite și o informare anonimă, dacă asta e singura variantă pe care o consideri sigură. Ține însă cont că, fără date de contact, anchetatorii nu îți pot cere clarificări, nu te pot cita ca martor și nu îți pot proteja statutul procesual. În plus, lipsa asumării scade greutatea inițială a informației. De aceea, dacă situația o permite, mai bine depui un act asumat: ai acces la drepturi, poți fi informat despre cursul cauzei și contribui eficient la stabilirea adevărului.

În final, regula e simplă: plângerea și denunțul sunt acte personale și semnate, iar asta protejează atât drepturile tale, cât și pe ale celui acuzat. Sesizarea anonimă poate declanșa verificări din oficiu, dar nu are puterea juridică a unei sesizări formale. Dacă vrei ca fapta să fie instrumentată cu celeritate și rigoare, formulezi un act asumat, coerent și probat.