Cum „miliardarii” din Roma antică au contribuit la prăbușirea imperiului

Într-un discurs recent, Kemi Badenoch, politician conservator din Marea Britanie, a evocat ideea că fiscalitatea deficitară, și nu doar războaiele, ar fi stat la baza declinului Imperiului Roman. Într-o scrisoare publicată în presă, prof. Geoffrey Greatrex de la Universitatea Cambridge a susținut această perspectivă, menționând că elites din Roma antică – pe care le-am putea numi metaforic „miliardari” – își urmau propriul interes în dauna statului, contribuind astfel la slăbirea structurilor financiare și militare care au susținut imperiul timp de secole.

Pierderea unor provincii bogate și devastarea cauzată de invaziile barbare au pus, fără îndoială, presiune pe vistieria Romei. Însă, pe lângă evenimentele externe, tot mai mulți istorici subliniază că nobilimea romană a jucat un rol decisiv în destabilizarea imperiului, refuzând să-și plătească taxele și, adesea, controlând sistemul administrativ în avantajul propriu. Această combinație de factori interni și externi a pregătit, în cele din urmă, terenul pentru destrămarea părții de vest a Imperiului Roman, scrie The Guardian.

O clasă privilegiată și „portițele” legale

Oamenii bogați din Roma antică aveau la dispoziție nenumărate trucuri pentru a-și evita obligațiile fiscale. Întrucât ocupau adesea funcții în cadrul aparatului administrativ, ei puteau ușor să-și ascundă averile sau să intervină pentru a obține scutiri și privilegii. Mai mult decât atât, legea le oferea tot felul de excepții și scutiri pentru anumite investiții și proprietăți, ceea ce reducea substanțial resursele disponibile la nivelul statului.

Odată cu scăderea drastică a veniturilor, împărații se confruntau cu dificultăți majore în a-și întreține armatele și a susține infrastructura. Drumurile și fortificațiile deveneau tot mai greu de întreținut, ceea ce făcea dificilă apărarea granițelor imperiului împotriva atacurilor barbare. În paralel, autoritatea politică se eroda, iar mulți dintre proprietarii de terenuri bogați își dezvoltau propriile centre de putere locală, diminuând loialitatea față de statul central. Astfel, combinația între abuzul privilegiilor și folosirea „portițelor” legale a slăbit decisiv stabilitatea financiară a Romei.

Horoscopul zilei de joi, 24 aprilie 2025. Nativii Gemeni au oportunităţi în carieră

Cum să scapi de mucegai cu bicarbonat de sodiu. Funcționează și pe rosturi, și pereți

Declinul fiscal și liantul social

Fără resursele generate de taxe, statul roman nu doar că a pierdut capacitatea de a-și finanța apărarea, dar a și subminat sentimentul de coeziune civică. În societățile antice, plata impozitelor nu era doar un act impus de stat, ci și un simbol al apartenenței și responsabilității față de comunitate. Pe măsură ce nobilimea își continua exodul fiscal, populația de rând suferea cel mai mult: taxele rămase erau colectate cu fermitate de la cei mai puțin bogați, crescând nemulțumirile sociale și tensiunile interne.

În plus, pierderea teritoriilor bogate în resurse (de exemplu, Africa de Nord, sursa crucială de cereale) a redus și mai mult veniturile. Nobilii care controlau vaste domenii nu vedeau cu ochi buni reformele fiscale – puține, de altfel – inițiate de împărați pentru a compensa deficitul bugetar. Într-o lege emisă în 441, împăratul Valentinian III cerea explicit nobililor să-și achite taxele restante, arătând, fără echivoc, că abuzurile clasei privilegiate ajunseseră la cote greu de controlat.

Prăbușirea părții de vest a Imperiului Roman în secolul al V-lea a fost, în mod cert, rezultatul convergenței mai multor factori. Totuși, rolul elitelor bogate în slăbirea sistemului fiscal și administrativ nu poate fi trecut cu vederea. Exemplul Romei antice servește, așadar, ca un avertisment pentru orice societate în care inegalitatea economică se accentuează, iar cei „mari” își pot ocoli obligațiile financiare. Așa cum susțin atât Kemi Badenoch, cât și profesorul Greatrex, o națiune care își neglijează responsabilitățile fiscale din partea tuturor cetățenilor – inclusiv a celor bogați – riscă să-și piardă soliditatea și, în cele din urmă, coeziunea.