Cum funcționează creditele de carbon, ce înseamnă de fapt reducerea poluării pe hârtie. Noul plan al Comisiei Europene

Comisia Europeană propune o relaxare strategică a reducerilor de emisii pentru 2040, introducând un nou mecanism: utilizarea creditelor internaționale de carbon pentru a acoperi o parte din țintele climatice. Ideea, prezentată într-un document intern, vizează compensarea poluării interne prin investiții în proiecte ecologice din afara Uniunii Europene. Dar cât de eficientă este această soluție și care sunt implicațiile reale?

Ce sunt creditele de carbon și cum funcționează

Creditele de carbon sunt certificate care atestă reducerea sau captarea unei cantități echivalente de emisii de CO2. Dacă o companie sau un stat emite mai mult decât îi permite cota, poate cumpăra astfel de credite, contribuind, teoretic, la proiecte care reduc poluarea în altă parte a lumii. Poate fi vorba de reîmpăduriri în Brazilia, centrale solare în Africa sau tehnologii de captare a carbonului în Asia.

În planul Bruxellesului, aceste credite ar acoperi până la 3% din obiectivul climatic pentru 2040, care vizează o reducere de 90% a emisiilor față de nivelurile din 1990 . Astfel, în loc să reducă efectiv emisii pe teritoriul UE, unele țări sau industrii ar putea doar să finanțeze reducerea acestora în altă parte.

Oficialii europeni susțin că această flexibilitate va ajuta țările cu economii mai fragile – precum Italia, Polonia sau Cehia – care se opun măsurilor climatice stricte din cauza costurilor. De asemenea, companiile ar avea mai mult spațiu de manevră pentru a se adapta fără riscul de a-și pierde competitivitatea.

O soluție flexibilă, dar cu riscuri reale

Susținătorii creditelor de carbon argumentează că mecanismul aduce finanțare către țările în curs de dezvoltare, care au nevoie de sprijin pentru tranziția ecologică. Dar realitatea este mai complexă. În ultimii ani, mai multe investigații au scos la iveală faptul că unele proiecte de offset nu și-au îndeplinit promisiunile climatice. De exemplu, păduri „protejate” au fost defrișate în continuare, iar unele instalații solare nu au avut impactul estimat.

Riscul este ca aceste credite să devină un paravan pentru inacțiune reală în interiorul Uniunii Europene. Practic, se creează o reducere a poluării pe hârtie , fără ca aerul din orașele europene să devină mai curat sau industriile să se modernizeze cu adevărat.

Planul mai include și integrarea în piața de carbon a UE a unor credite care provin din captarea directă a CO2 din atmosferă. Astfel, companiile ar putea cumpăra dreptul de a polua dacă finanțează tehnologii care elimină carbonul deja emis – un domeniu aflat încă la început, costisitor și plin de incertitudini.

Ce urmează: negocieri și adaptări până în 2040

Comisia va propune oficial noile măsuri pe 2 iulie, dar acestea vor trece prin negocieri intense între Parlamentul European și guvernele statelor membre. Propunerea este deja contestată de activiști și organizații de mediu care o consideră o cale comodă de a evita reducerile reale de emisii.

Pe termen lung, între 2036 și 2040, UE vrea să reglementeze clar sursa, calitatea și trasabilitatea creditelor de carbon acceptate. Fără aceste filtre, întreg sistemul riscă să devină o formă de „greenwashing” la scară continentală.

Indiferent de forma finală, includerea acestor mecanisme în planul climatic al UE reflectă o realitate tensionată: tranziția verde nu este doar o problemă tehnică, ci una profund politică și economică, unde flexibilitatea trebuie echilibrată cu transparența și impactul real.