Cum e să trăiești fără job în București, în 2025 – angajații statului spun că sunt mii de români șomeri în Capitală
Trăim o perioadă marcată de scumpiri și, în general, oamenii cu greu se pot descurca să asigure cheltuielile traiului zilnic, chiar și muncind din greu. Totuși, există mii de români care trăiesc în Capitală fără să fie oficial angajați. Oare cum își duc zilele acești oameni?
Conform Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București, în Capitală avem 7.823 de șomeri, dintre care 4.477 femei.
Viața fără un loc de muncă în București, în 2025, nu e un simplu concediu prelungit, ci mai degrabă o luptă zilnică pentru supraviețuire. Cu un cost mediu lunar al vieții care depășește 3.500 lei pentru o persoană singură (chirie, utilități, mâncare, transport), cei care nu au un venit constant sunt nevoiți să se reinventeze… sau să se descurce în umbra economiei oficiale.
Din șomer în „freelancer informal”
Mulți dintre cei 7.823 de șomeri înregistrați nu stau de fapt „degeaba”. Unii lucrează „la negru”, în construcții, curățenie sau livrări, alții fac mici reparații prin cartier, oferă meditații fără factură sau vând produse online. Fără protecție socială, fără pensie, fără concediu medical, dar cu riscul constant de a fi amendați sau ignorați total de stat.
„Trăiesc din meditații la engleză, dar nu pot să iau în calcul venitul pentru un credit sau chirie. Nu exist, practic, în sistem”, spune Andreea, 29 de ani, absolventă de Drept.
Recalificare? Sună bine pe hârtie, dar realitatea e dură
Deși Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează periodic cursuri de calificare sau reconversie profesională, multe dintre ele sunt prost plătite, slab promovate sau complet neadaptate realității pieței.
„Mi-au propus curs de frizerie sau coafură. Dar eu am făcut IT. Nu mă ajută și daca aș învăța meserie, nu pot supraviețui singur în București dintr-un salariu de frizer”, afirmă un tânăr proaspăt ieșit din șomaj.
Trăitul „pe datorie” sau „pe ajutor de la rude”, soluții de avarie
Nu puțini supraviețuiesc cu ajutorul părinților pensionari, al partenerilor de viață sau prin împrumuturi între rude. Este o realitate greu de recunoscut public, dar foarte des întâlnită: bărbați și femei trecuți de 30 sau 40 de ani, care locuiesc încă în apartamentele părinților, evită cheltuieli și se roagă să nu se strice frigiderul sau să nu crească prețul la curent.
Viața fără venit stabil în Bucureștiul scump și grăbit al anului 2025 e departe de imaginea boemă a freelancingului sau a traiului „chill”. Este o pendulare constantă între speranță, improvizație și supraviețuire.