Cum apare apatia în creier și de ce nu este vorba despre „lene”: ce spun studiile despre motivație

În conversațiile de zi cu zi, diferențele de motivație dintre oameni sunt adesea puse pe seama temperamentului, educației sau valorilor. Unii par să se mobilizeze cu ușurință pentru orice obiectiv, în timp ce alții evită inițiativa și preferă inerția. Totuși, neuroștiința modernă arată că realitatea este mult mai complexă. Ceea ce numim „lene” poate fi, în anumite cazuri, expresia unui mecanism cerebral alterat, nu o alegere sau o trăsătură de caracter.

Un nou val de cercetări privind apatia — pierderea motivației de a acționa — arată că această stare poate apărea când zone-cheie ale creierului nu mai evaluează corect raportul dintre efort și recompensă. Pentru unele persoane, procesul de decizie devine atât de dificil, încât încep să evite acțiunea aproape în totalitate. Înțelegerea acestor mecanisme poate schimba fundamental modul în care interpretăm comportamentele considerate „lipsite de ambiție”, potrivit unui articol The Guardian.

Sistemele cerebrale care decid dacă merită efortul

Un exemplu ilustrativ este povestea lui David, un tânăr altădată extrem de motivat, care a devenit brusc indiferent față de job, prieteni și responsabilități. Deși era capabil să acționeze dacă cineva îi cerea explicit — putea pune gunoiul afară sau găti când era rugat — nu iniția nimic pe cont propriu. Nu era depresiv, nu era trist; pur și simplu nu simțea nicio motivație internă.

Cauza descoperită ulterior a fost neașteptată: două mici accidente vasculare în bazal ganglia, o structură-recție a creierului implicată în transformarea dorințelor și nevoilor în acțiuni. Cercetările arată că aceste regiuni evaluează constant dacă un efort merită făcut și dacă recompensa justifică energia consumată. Când ele nu funcționează eficient, costul subiectiv al acțiunii pare prea mare, iar recompensa prea mică pentru a conta.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Interesant este că sistemul dopaminergic — adesea asociat cu „plăcerea” — joacă de fapt un rol esențial în „a vrea”, adică în impulsul de a urmări un obiectiv. În cazul lui David, tratamentul cu un medicament care stimulează receptorii dopaminei a reactivat acest mecanism și i-a readus motivația: și-a găsit un loc de muncă, a redevenit independent și și-a reconstruit viața socială.

De ce oamenii apatici se blochează în fața deciziilor mărunte

Diferențele dintre persoanele apatice și cele motivate nu se limitează la cazurile medicale severe. La Universitatea Oxford, cercetătorii au analizat activitatea cerebrală a studenților cu niveluri diferite de motivație și au descoperit variații clare în modul în care creierul procesează deciziile.

Participanții au fost rugați să aleagă dacă să efectueze o acțiune simplă — strângerea unei prize manuale cu diverse intensități — în schimbul unor mici recompense simbolice reprezentate prin „mere” pe ecran. Pentru alegerile evidente, toți răspundeau rapid. Însă pentru situațiile „de graniță” — recompense modeste pentru un efort ridicat — diferențele deveneau evidente.

Studenții cu motivație scăzută ezitau mult mai mult. Creierul lor depunea un efort mai mare pentru a evalua dacă „merită”, ceea ce făcea decizia mental costisitoare. Iar atunci când o alegere cere mult efort mental, oamenii tind instinctiv să o evite.

Astfel, apatia nu provine din dezinteres total, ci dintr-un proces decizional suprasolicitat. Creierul persoanelor apatice se confruntă cu un „cost cognitiv” major în fața fiecărei hotărâri — iar evitarea devine soluția preferată.

Cum putem sprijini un creier care găsește motivația dificilă

Dacă apatia are rădăcini biologice, atunci strategiile punitive sau criticile nu fac decât să înrăutățească situația. În schimb, studiile arată că este esențial să reduci frecvența momentelor în care creierul trebuie să decidă dacă „merită să faci ceva”.

Un mod eficient este planificarea în avans. Atunci când îți faci un program clar pentru ziua sau săptămâna următoare, elimini necesitatea de a decide în mod repetat dacă o activitate este suficient de valoroasă. Acțiunea devine un automatism, nu o negociere mentală consumatoare de energie.

Rutina trebuie să includă activități cu sens personal, care pot crea un sentiment de progres. Dacă recompensa percepută crește, deciziile devin mai ușoare în timp, iar motivația se reconstruiește treptat.

Un alt factor surprinzător de eficient este mișcarea fizică. Studii multiple au demonstrat că exercițiile aerobice regulate, chiar și mersul alert, pot îmbunătăți motivația prin efectele asupra sistemului dopaminergic. Corpul în mișcare creează un creier mai predispus la acțiune. În plus, indicii vizuale simple — o alarmă, o pereche de pantofi de alergat lângă ușă, agenda lăsată pe birou — pot funcționa ca declanșatori eficienți pentru comportamente dorite.

A trata apatia ca pe o trăsătură morală este o greșeală profundă. Cercetările arată că deciziile legate de efort și recompensă se formează în rețele cerebrale complexe, iar variațiile naturale — sau tulburările — din aceste zone pot schimba radical comportamentul.

Înțelegând biologia din spatele motivației, putem susține mai bine persoanele care „nu se pot mobiliza”, oferind strategii adaptate creierului lor, nu judecăți. Iar pentru mulți dintre cei care se confruntă cu apatie, există speranța reală că, prin intervenții potrivite, un automatism al refuzului se poate transforma treptat într-un „da” posibil.