Cu ce nu a fost de acord partenera lui Nicuşor Dan cu privire la campania electorală. A refuzat chiar şi să se machieze: „Nu pot să fiu altcineva”
Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, a dezvăluit cu ce nu a fost de acord în ceea ce privește rolul și aparițiile sale în campania electorală.
Ce nu a acceptat partenera lui Nicuşor Dan cu privire la campania electorală
Într-un interviu amplu, printre puținele pe care le-a dat până acum, Mirabela Grădinaru a vorbit deschis despre familie, viața înainte și în timpul campaniei electorale, copii și modul în care lupta în care a intrat Nicușor Dan le-a schimbat viața.
O prezență discretă până acum, Mirabela Grădinaru a acceptat rolul important pe care îl are în calitate de parteneră de viață a candidatului la prezidențiale și i-a fost alături la fiecare pas, de la mitinguri la dezbateri electorale. A fost nevoită astfel să iasă din umbră, înțelegând că fiecare gest al său va fi atent analizat.
În discuția cu jurnaliștii, a mărturisit că echipa de consilieri i-a propus mai multe ținute, o schimbare de look practic, însă a refuzat explicând că nu este „genul de persoană care să poarte astfel de elemente vestimentare și nu au insistat”.
„Consilierii n-au depășit granița. Am vorbit ce am dorit, când am dorit. Au încercat, într-adevăr, să vină cu niște costume care nu mă defineau. Nu sunt genul de persoană care să poarte astfel de elemente vestimentare și nu au insistat”, a povestit partenera lui Nicușor Dan, pentru Totul despre mame.
Mirabela a refuzat chiar și să fie machiată, preferând să rămână autentică în fața românilor care se pregătesc să aleagă viitorul președinte al țării.
„Au mai vrut odată să mă machieze și am zis că îmi pare foarte rău, dar eu nu mă machiez. Adică ăsta este stilul meu, dacă nu vă place, eu nu pot să fiu altcineva decât ceea ce sunt. „Dacă voi îmi puneți niște fond de ten pe față și ruj, dacă nu fac asta zilnic, eu nu mai pot să fiu autentică. Puteți să vă lipsiți… eu nu vreau să fiu persoană publică, mergeți doar cu Nicușor, căci el și-a ales acest drum!.”