22 dec. 2025 | 13:50

Cristian Tudor Popescu îl critică pe Nicușor Dan pentru referendumul pe justiție: „Creier pane”

Justiție
Cristian Tudor Popescu îl critică pe Nicușor Dan pentru referendumul pe justiție: „Creier pane”

Cristian Tudor Popescu a lansat un atac extrem de dur la adresa președintelui României, Nicușor Dan, după anunțul privind organizarea unui referendum printre magistrați. Gazetarul consideră demersul ilegal, neconstituțional și periculos, cu efecte atât interne, cât și externe.

De ce consideră CTP referendumul o idee ilegală și periculoasă

Jurnalistul a reacționat imediat după anunțul președintelui, catalogând inițiativa drept una lipsită de orice bază legală. În intervenția sa la B1TV, Cristian Tudor Popescu a folosit un limbaj extrem de tranșant: ”Nu am altă expresie pentru ce a făcut Nicușor Dan.

Nu credeam să folosesc această expresie în legătură cu președintele Dan și anume ”creier pane”. Expresia asta include două posibilități: fie prostia, fie pierderea unor facultăți mintale. Nu știu pe care să o aleg. Tertium non datur.”

Cristian Tudor Popescu a subliniat că un referendum convocat de președinte trebuie să se bazeze pe un temei legal clar, lucru care, în opinia sa, lipsește complet.

”În cazul unui referendum organizat de președinte, actul respectiv începe așa: în baza legii nr cutare și cutare. În baza cărei legi?”, a întrebat retoric jurnalistul, explicând că stabilirea unei vinovății în justiție prin vot este incompatibilă cu statul de drept.

Ce reproșuri îi aduce jurnalistul lui Nicușor Dan pe tema justiției

Cristian Tudor Popescu a amintit că, până la apariția documentarului Recorder, președintele nu ar fi acordat atenție problemelor din sistemul judiciar.

”Înainte de documentarul Recorder, pe domnul Nicușor Dan nu l-a interesat caracatița din justiție nici cât negru sub unghie”, a spus gazetarul, acuzându-l de reacții tardive și motivate de presiunea publică.

El a calificat drept greșite și inițiativele de imagine lansate ulterior, precum invitația adresată magistraților sau ideea unei întâlniri inițial private.

”O idee mai proastă decât alta”, a comentat CTP, anticipând un eșec al acestor demersuri și susținând că lipsa de transparență subminează încrederea publică.

Ce efecte politice și internaționale ar putea urma

Potrivit lui Cristian Tudor Popescu, anunțul președintelui riscă să producă reacții negative în plan extern.

”Această mișcare a fost văzută în toate cancelariile europene și mondiale. Ce pot să creadă oamenii aia despre un președinte care poate să spună așa ceva?”, a afirmat el.

În plan intern, jurnalistul susține că declarațiile lui Nicușor Dan au reaprins discuțiile despre suspendarea sa.

”A reușit să îi activeze pe ăștia… care au treimea necesară pentru a face cerere de suspendare”, a spus CTP, arătând că președintele s-a pus singur într-o poziție politică vulnerabilă.

În final, Cristian Tudor Popescu a respins ideea că vinovați ar fi consilierii prezidențiali, subliniind că responsabilitatea aparține exclusiv șefului statului.

În opinia sa, declarația privind referendumul a produs o ”zdruncinare” majoră în societate și a ridicat semne serioase de întrebare asupra judecății politice a președintelui.