21 mai 2025 | 10:41

Cristi Borcea a spus cine ar fi trebuit să fie președintele României: “Eram departe”

News
Cristi Borcea a spus cine ar fi trebuit să fie președintele României: “Eram departe”
Cristi Borcea a declarat cine, in opinia sa, merita sa conduca tara. Sursa foto: gsp.rp

Cristi Borcea, fostul acționar majoritar de la Dinamo, a intrat în dezbaterea politică și a indicat numele celui pe care îl considera cu adevărat potrivit pentru funcția de președinte al României. Alegerea sa nu are legătură cu niciunul dintre candidații care au concurat în turul al doilea al alegerilor din acest an. Potrivit acestuia, România ar fi avut mult mai mult de câștigat dacă în fruntea statului s-ar fi aflat Ion Țiriac.

Cristi Borcea a făcut public numele celui pe care îl considera potrivit pentru funcția supremă în stat

Într-un interviu acordat celor de la iamsport.ro, Cristi Borcea (55 de ani) a surprins opinia publică printr-o declarație fermă despre scena politică din România.

Fostul om de afaceri din fotbal consideră că țara noastră nu își respectă și nu își valorifică personalitățile autentice, iar un exemplu clar este Ion Țiriac, despre care spune că ar fi fost ideal în funcția de președinte.

”Nu ne apreciem valorile. Dacă o luăm de la Hagi, Ilie Năstase, Nadia, nea Ion Țiriac… nea Ion Țiriac trebuia să fie de mult președintele țării. Și aveam mult mai multe avantaje și eram departe acum!”, a declarat Cristi Borcea.

Deși Țiriac nu a candidat niciodată la președinție și nu a fost afiliat unui partid politic, Borcea crede că influența, experiența și prestigiul acestuia l-ar fi calificat pentru a conduce România.

Țiriac: ”Un președinte trebuie ales democratic”

Chiar dacă a fost o figură discretă în spațiul politic, Ion Țiriac nu a ezitat să-și exprime opinia cu privire la președinție și la modul în care ar trebui condusă România. Cu doar câteva zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, fostul tenismen a făcut un apel la alegerea unui lider ferm și demn.

”Un președinte trebuie ales democratic. Un președinte, oricare ar fi el, trebuie respectat, pentru că trebuie, sau ar trebui, să-i reprezinte pe toți românii. Sper de data asta să găsim unul care să stea în picioare. Să nu dea Bruxelles-ul cu el de pământ și să ne desconsidere așa ca în ultima decadă.”

”Ne trebuie un măcelar, nu un birocrat”

În martie 2025, Ion Țiriac a fost invitat în cadrul emisiunii ”Prietenii lui Ovidiu”, unde a vorbit despre schimbările necesare în România. Răspunsul său, deși tranșant, a reflectat stilul direct și lipsit de menajamente care l-a caracterizat mereu.

”Aș schimba legea care să înlesnească oamenilor să facă treabă, să înlesnească celor două milioane, două milioane jumate care produc, să producă. În același timp, legea asta să aibă un măcelar și cum cineva își bagă mâna… să-i tai degetele.”

Declarațiile lui Cristi Borcea readuc în discuție ideea că România are valori recunoscute internațional care, în alte condiții, ar fi putut schimba cursul istoriei politice a țării.